Meniu Principal

Primarul municipiului Vulcan se tânguie pe Facebook: Mă doare când sunt înjurat… plătesc aceleași taxe ca și voi

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan nu pare să-și fi revenit după ultima ședință de consiliul local, unde zeci de cetățeni i-au bătut obrazul pentru majorarea taxelor locale. Într-o postare pe pagina de socializare, Merișanu dă de înțeles că s-a trezit la realitate și se “spovedește” în fața cetățenilor, încercând să mai spele din “păcatele” administrației locale pe care o conduce.

“Duminica este, pentru mine, ziua în care trag linie și mă gândesc la oameni. La voi. La noi. Știu cât apasă noile taxe. Știu câtă supărare este. O simt în mesaje, o aud pe stradă. Și da… mă doare când sunt înjurat. Nu pentru mine, ci pentru că știu că în spatele acelor cuvinte este frustrare și teamă pentru ziua de mâine.

Vreau să știți un lucru simplu: nu sunt deasupra voastră. Sunt printre voi. Trăiesc aceeași realitate, plătesc aceleași taxe, simt aceleași scumpiri”, a consemnat Merișanu.