Deputatul Tiberiu Barstan: România, împinsă spre colaps economic de un guvern incompetent, slugarnic si nociv
Deputatul AUR, Tiberiu Barstan trage un semnal de alarmă cu privire la situația economică a României care se degradează de la o lună la alta. În opinia deputatului sectorul economic privat este sufocat de taxele și impozitele impuse de Guvernul Bolojan, astfel că tot mai multe firme își restrâng activitatea fapt care generează concedieri colective în râdul angajaților.
“România traversează o perioadă de confuzie economică, în care deciziile politice par luate la întâmplare. În timp ce Guvernul condus de Ilie Bolojan evită explicațiile, marile corporații se pregătesc de retragere, semn că țara devine tot mai instabilă și mai imprevizibilă”, subliniază deputatul, Tiberiu Barstan.
Deputatul își argumentează opinia prezentând câteva exemple în acest sens:
“Un semnal de alarmă vine din partea grupului francez Carrefour, prezent în România de peste două decenii. Compania analizează vânzarea operațiunilor sale, pe fondul unei creșteri de doar 1,9% în 2025. Deși a raportat vânzări de 2,3 miliarde de euro și deține 458 de magazine în țară, lipsa predictibilității fiscale și schimbările haotice de politici determină francezii să-și regândească prezența.
Lukoil trece printr-o perioadă critică, cu peste 300 de benzinării și rafinăria Petrotel Ploiești aflate în incertitudine. Oficial se invocă sancțiunile internaționale, dar în realitate climatul economic ostil accelerează deciziile de retragere.
Tot mai multe surse vorbesc despre o posibilă preluare a activelor Lukoil de către investitori din Bulgaria sau Ungaria, în condițiile în care statul român stă pasiv, incapabil să intervină strategic. În loc să cumpărăm noi, printr-o companie națională, aceste infrastructuri esențiale pentru independența energetică, privim cum activele românești ajung în mâini străine.
Aceeași poveste se repetă și cu OMV Petrom, care anunță o restructurare masivă – 1.000 de locuri de muncă tăiate până în 2027. Pentru angajați, discursurile despre „eficientizare” sunt doar vorbe. În spatele lor se ascund familii care vor rămâne fără venituri, în prag de iarnă”, a subliniat deputatul.


