Programul Tranziție Justă: Împreună, pentru proiecte care transformă comunitățile din Hunedoara

Programul Tranziție Justă este despre oameni, comunități și viitor, iar la ADR Vest, rămânem partenerul de încredere al celor care contribuie, zi de zi, la dezvoltarea regiunii.
La Deva, echipa noastră a organizat o întâlnire cu reprezentanții Autorității de Management pentru PTJ din cadrul Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene și cu cei care fac posibilă trecerea către o economie verde: beneficiarii și potențialii beneficiari ai programului, din județul Hunedoara.
Aproximativ 100 de antreprenori și reprezentanți ai firmelor care au semnat contracte de finanțare prin PTJ au participat la o întâlnire de lucru dedicată implementării proiectelor lor. Discuțiile au vizat soluții concrete pentru accelerarea derulării investițiilor, clarificarea aspectelor tehnice și administrative, precum și sprijinul oferit de ADR Vest pe parcursul implementării. Obiectivul nostru este ca fiecare proiect să avanseze cu încredere și să producă un impact real în comunitate.
Într-o a doua sesiune de lucru, peste 60 de reprezentanți ai primăriilor din județul Hunedoara au aflat mai multe despre oportunități de finanțare pentru sectorul public ce vor fi disponibile prin Programul Tranziție Justă. Aceste investiții vor contribui la dezvoltarea durabilă a localităților și la crearea de noi șanse pentru locuitorii regiunii.
Prin astfel de întâlniri, continuăm să fim aproape de beneficiari, oferind informații, ghidaj și instrumente practice pentru ca ideile lor să se transforme în rezultate vizibile.
ADR Vest