Deputatul Marius Budăi(PSD) către Buzoianu(USR): Nu vreau să par nepoliticos, dar chiar nu vă este jenă?

Deputatul PSD, Marius Budăi îi bate obrazul ministrului Mediului(USR) Diana Buzoianu. Deputatul social-democrat o acuză de manipulare în privința autorizațiilor de mediu neceasre finalizării investițiilor la unele hidrocentrale aflate în construcție de peste două decenii.
Budăi spune că deși a blocat luni în șir construcția hidrocentralei de la Pașcani, acum ministrul Buzoianu se dă în stambă și le spune românilor că de fapt a deblocat această investiție.
„După ce a blocat luni în șir construcția Hidrocentralei de la Pașcani, doamna Buzoianu, ministra USR a Mediului, se laudă că semnat avizul. Nu vreau să par nepoliticos, dar chiar nu vă este jenă? Îi mințiți în față pe români că ați realizat ceva măreț, când de fapt v-ați opus tot timpul la acest proiect și ați semnat avizul doar forțată de insistența PSD!”, i-a reproșat deputatul social-democrat.
De asemnea, Budăi îi solicită ministrului Buzoianu să îl lămurească când a spus adevărul: când spunea că nu poate da avizul de mediu pentru hidrocentrala de la Pașcani din cauză că nu-i permite legea sau acum când se laudă că a semnat avizul.
„Până mai ieri spuneați că nu semnați avizul pentru că nu vă permite legea. Acum vă lăudați că l-ați semnat… Când ați mințit și când ați spus adevărul, doamna Buzoianu? Fiți onestă și cereți-vă scuze moldovenilor că ați blocat până acum acest proiect!”, i-a transmis Budăi.