4,29 la sută – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Hunedoara în luna mai 2025

La sfârșitul lunii mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 6.574 șomeri (din care 3.623 femei), rata șomajului fiind de 4,29 %.
Din totalul de 6.574 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1.709 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.865 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.114 șomeri provin din mediul rural și 4.460 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 27 %, urmat de cei cu studii liceale 25 %, iar 23 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 14 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 9 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 247 persoane foarte greu ocupabile, 1.408 greu ocupabile, 4.458 mediu ocupabile, iar 461 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Hunedoara sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Hunedoara la adresa www.anofm.ro.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara