Natalia Intotero: A fost o onoare să îmi servesc țara
“A fost o onoare să îi cunosc pe românii noștri de pretutindeni. O experiență pe care o voi purta în inimă ca pe cel mai prețios dar.
Mulțumesc tuturor !
Am avut alături o echipă minunată și un premier care a luat decizii pentru țara, cu sufletul alături de români.
Mult succes, Viorica Dăncilă!
România are nevoie de un preşedinte pentru care oamenii sunt pe primul loc!”
Muncă în echipă, implicare şi devotament
“Închei un capitol și o experiență profesională din care am învățat limitele sistemului public și, totodată, am înțeles valoarea majorității oamenilor care îl compun la nivel central. Plec de aici cu o mână de oameni în suflet.
Aprecierile mele cabinetului și tuturor colegilor care au pus cu adevărat umărul la treabă în parcursul scurt dar intens al acestui minister. Doamnei Natalia Intotero vreau să îi mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru implicarea pe care ne-a inspirat-o zilnic”, apreciază Rareş Petru Achiriloaie.