Secolul al XIX-lea, evident geopolitic, nu cronologic, începe la 14 iulie 1789, la căderea Bastiliei și se termină la 11 noiembrie 1918 odată cu finalul Primului Război Mondial. Revoluția Franceză (1789-1792) a asigurat cadrul ideatic al unei noi Europe. Anul 1918 a consfințit profunde schimbări, mai ales în viața Europei, pe care locuitorii bătrânului continent  nu le-au prevăzut,  nu au conceput că vor avea loc, că nimic nu va mai fi ca înainte. Este deci, un secol lung, care prefigurează apariția unei noi lumi, cu totul alta decât cea de până atunci.

În anul 1812 teritoriul românesc, situat între Prut și Nistru, a fost răpit de Imperiul Țarist prin Tratatul de la București. Din acel moment începe speculația potrivit cătreia moldovenii nu sunt români ci un popor cu altă identitate decât cea românească. După Primul Război Mondial, la destrămarea imperiului, s-a creat condiția revenirii acestui teritoriu la patria mamă. După Revoluția din Februarie 1917 și încetarea luptelor pe frontul de est, românii din Basarabia s-au exprimat pentru  autonomie și constituirea unor adunări care să decidă viitorul lor. La 3/16 martie 1917 cei din ținutul Bălți vorbesc despre necesitatea unirii acestui teritoriu cu România. Îi urmează cei din Soroca, dar adversarii unirii protestează, astfel că se amână temporar discuția. Reprezentanții soldaților, la Chișinău înființează, în iulie 1917, un consiliu al provinciei, care emite o rezoluție în care se menționează necesitatea adoptării unei legi care să asigure Moldovei dintre Prut și Nistru autonomie națională și teritorială. Dar, Autoritatea Națională Ucraineană susține că Basarabia este parte a Ucrainei.

În octombrie 1917 au loc alegeri pentru Sfatul Țării, care cuprindea 156 de deputați: 105 români, 15 ruteni, 14 evrei, 8 găgăuzi, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, câte un polonez, armean și grec. Prima întrunire a Sfatului Țării a avut loc în ziua de 21 noiembrie/4 decembrie 1917.  Ion Inculeț a fost ales ca președinte.  Deputații români majoritari în Sfatul Țării au proclamat înființarea unei Republici Democratice Federative Moldovene. În decursul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni:  83 de ședințe plenare și 2 ședințe particulare. În contextul prăbușirii Rusiei imperiale, anarhia și violența acestor trupe în debandadă a determinat Sfatul Țării, în ianuarie 1918, să solicite  armata română în noua republică, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic, la sosirea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării. Până la urmă însă aceștia au fost nevoiți să plece din Basarabia. La 24 ianuarie/6 februarie 1918, Sfatul Țării a declarat independența Republicii Moldova.

În marie 1918 România era într-o situație deosebită. Autoritățile      s-au refugiat la Iași după ce frontul de est s-a prăbușit prin ieșirea Rusiei din război. Alexandru Marghiloman (1854-1925) formează un nou guvern, funcțional în perioada 5 martie-23 octombrie 1918. La începutul lunii martie 1918, o delegație a Sfatului Țării, compusă din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu  s-a deplasat  la Iași, pentru o discuție cu Alexandru Marghiloman, prim ministru. Acesta le-a cerut reprezentanților Sfatului Țării să se pronunțe asupra unirii. Prezent la ședința solemnă a Sfatului Țării din 26 martie/8 aprilie 1918, Alexandru Marghiloman  a rostit un discurs în care a reliefat necesitatea unirii. După discurs, acesta a părăsit sala, lăsând Sfatul Țării să delibereze asupra propunerilor guvernului român. Deputatul Ion Buzdugan a citit  declarația prin care se propunea unirea, documentul fiind citit de deputatul Vasile Cijevski și în limba rusă. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării a adoptat prin vot nominal deschis Unirea cu România. Declarația preciza că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA”.  A fost semnată de Ion Inculeț (1884-1940) președinte, Pantelimon Halippa (1883-1979) vicepreședinte, și Ion Buzdugan (1889-1967) secretar. Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele: realizarea unei reforme agrare; autonomie și un organ legislativ propriu, ales democratic; garantarea drepturilor minorităților; reprezentarea provinciei în guvernul central; alegeri prin vot direct, egal, secret și universal; garantarea libertății cuvântului și a celei religioase. Se respinge astfel sistemul țarist și rusificarea prin pluralism și democrație. Din cei prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste: „Trăiască Unirea cu România!”. După votare și prezentarea rezultatului au fost invitați în sală prim-ministrul Alexandru Marghiloman și suita sa, cărora li s-a comunicat hotărârea adoptată. Prim-ministrul a luat cuvântul și a declarat că:  „În numele poporului român și al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de hotărârea Sfatului Țării și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru întotdeauna, cu România una și nedivizibilă.” La 30 martie/12 aprilie 1918, după revenirea la Iași a lui Alexandru Marghiloman și a celor care îl însoțeau s-a sărbătorit Unirea Basarabiei cu România. Decretul regal de promulgare a actului Unirii Basarabiei cu România a fost datat 9/22 aprilie 1918.

A fost primul pas în procesul desăvârșirii unității naționale a românilor, urmat de unirea Bucovinei și a Transilvaniei cu România.

Gheorghe Firczak