Meniu Principal

Periplu liberal la evenimentele care au avut loc în județul Hunedoara

Deputatul Vetuța Stănescu – președintele PNL Hunedoara și candidat PNL pentru un nou mandat de deputat, Călin Petru Marian – candidat PNL Hunedoara la Senat, primarul din Blăjeni- Horia Jurca și primarul din Baru – Daniel Răducanu, ambii candidați pe listele PNL pentru Camera Deputaților, împreună cu numeroși  reprezentanți ai PNL Hunedoara s-au aflat astăzi în mijlocul oamenilor, la mai multe evenimente care promovează zestrea istorică și culturală a județului nostru, precum și tradițiile și obiceiurile strămoșești din județ.

În comuna Balșa s-a desfășurat prima ediție a festivalului “Dava Fest” ARDEU, manifestare care își propune să ne aducă mai aproape de moștenirea noastră, celebrând tradițiile și valorile care ne definesc identitatea, așa cum a subliniat Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara.

În satul Căzănești din comuna Vața de Jos a fost omagiat Părintele Arsenie Boca, supranumit de credincioși Sfântul Ardealului, de la venirea căruia pe această lume s-au împlinit astăzi 114 ani.

Slujba religioasă a fost oficiată de Părintele Gherontie Hunedoreanul- Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei,

Părintele Arhimandrit Visarion – exarhul așezămintelor monahale din Episcopia Devei și Hunedoarei, alături de un sobor de preoți, iar reprezentanții PNL Hunedoara au luat parte la acest eveniment încărcat de emoție, părintele Arsenie Boca reprezentând nu doar pentru hunedoreni, un puternic simbol al spiritualității și al speranței.

Pe de altă parte, la Petroșani s-a desfășurat o nouă ediție a manifestării denumite generic Adunarea Momârlanilor, un eveniment menit să pună în valoare tradițiile, portul popular, muzica și dansul autentice ale momârlanilor – populația băștinașă din această zonă.

PNL Filiala Hunedoara

Sursa: Facebook