Aqualand Deva – destinaţia ideală
Aqualand Deva este destinaţia ideală indiferent de anotimp, deoarece complexul este în totalitate acoperit
Această unitate de agrement dispune, pe toată durata programului de funcţionare, de asistente medicale şi salvamari calificaţi pentru confortul şi siguranţa maximă a vizitatorilor. Complexul Aqualand Deva pune la dispoziţia vizitatorilor săi un număr de 7 bazine de agrement cu diferite suprafeţe şi adâncimi pentru copii şi adulţi şi o suprafaţă de 1500 mp cu şezlonguri şi pardoseală încălzită. Temperatura din cadrul complexului este de 35° C iar temperatura apei este între 32 si 35° C.
Bazinul cu valuri
Atracţia principală a complexului este un bazin care creează o atmosferă de mare, cu valuri de 70 cm înălţime. Datorită adâncimii treptate a bazinului, toată lumea indiferent de vârstă se poate simţi ca la mare timp de 10 minute la fiecare oră.
Bazinul vârtej
Bazinul vârtej este un bazin circular în care nu trebuie să înoţi, este suficient să te laşi purtat în deplină siguranţă de curentul de apă.
Bazine adulţi
Distracţia sau relaxarea continuă şi în cele două bazine pentru adulţi unde poţi să înoţi, să te relaxezi în paturile cu jeturi, sau, dacă ai curaj, să te dai în toboganul ce face un mic ocol prin exteriorul clădirii.
Bazine Jacuzii
Pentru că după o zi sau o săptămână de muncă doreşti să te relaxezi, dacă ne treci pragul vei descoperi cele două bazine jacuzzi cu capacitate de 15 persoane în care jeturile de apă iţi vor oferi un masaj foarte reconfortant.
Bazin copii
Aqualand s-a gândit atât la cei mici cât şi la cei foarte mici. Astfel, copiii, indiferent de vârstă, se pot distra în bazinul special amenajat unde se vor bucura de tobogane pe dimensiunea lor şi alte modalităţi creative de joacă.
Mai multe tipuri de saune
În cadrul complexului funcţionează mai multe tipuri de saune, de la cele clasice până la cele cu meloterapie sau aromaterapie, dar şi o salină artificială.
“Complexul acvatic este dotat cu şapte bazine de înot de diferite dimensiuni, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, unul dintre acestea fiind dotat şi cu o instalaţie de generat valuri, tobogane, iar zona de şezlonguri are pardoseala încălzită. Clienţii mai au la dispoziţie la mezanin: zonă de relaxare, saună tunisiană, finlandeză şi de relaxare; grotă salină; cabinete de masaj, zonă de terapie cu peşti exotici şi sală de forţă&fitness. Sfârşitul săptămânii rămâne, în continuare, intervalul în care complexul acvatic atrage cei mai mulţi oaspeţi“, a spus Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.I.G.M), entitate în cadrul căreia funcţionează Complexul Aqualand.
La Aqualand Deva este vară tot timpul
La Aqualand Deva, se organizează cursuri de înot pe tot parcursul anului. Înotul este unul dintre cele mai recomandate şi sănătoase activităţi. La Aqualand Deva este vară tot timpul, iar cei care nu ştiu să înoate pot veni aici să înveţe. De asemenea, complexul acvatic de la poalele cetăţii pune la dispoziţia vizitatorilor o mulţime de alternative pentru a petrece timpul liber.
“Cursurile de înot, din cadrul complexului nostru, se adresează copiilor, dar şi adolescenţilor care vor să înveţe să înoate, precum şi celor care ştiu să îoate şi doresc să îşi perfecţioneze stilul de înot sau să înveţe un stil nou. Pentru a fi siguri că micuţii vor beneficia de o bună pregătire la Aqualand Deva am creat grupe organizate pe criterii de vârstă şi competenţe. Ca de fiecare dată, vrem să le oferim celor care doresc să ne treacă pragul, momente speciale şi cât mai multe surprize plăcute. Ne aşteptăm, în această vacanţă de vară, la un număr cât mai mare de copii”, precizează Corinna Flavia Costea, şef Serviciu Baze Sportive şi de Agrement.
Maria Hogman