ORĂȘTIE: Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” își redobândește statutul de Colegiu Național
„Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie, (fostul Liceu Teoretic „Aurel Vlaicu”, nr) este singura unitate de învățământ liceal din județul Hunedoara, care în acest an a redevenit colegiu național. La nivelul județului Hunedoara avem 33 de licee și colegii, dintre acestea șase au titulatura de colegii naționale, două sunt colegii tehnice și două colegii economice.
A fost un moment cu totul deosebit, mai ales că pentru municipiul Orăștie, anul 2024 este unul cu totul deosebit. Aniversăm 800 de ani de atestare documentară a Orăștiei. Cu această ocazie scoatem în evidență toate valorile urbei și iată că și la capitolul educație, anul 2024 vine cu acest demers frumos. A fost o dorință a întregii comunități. Vreau să scot în evidență implicarea conducerii școlii, a întregului colectiv de cadre didactice a personalului didactic auxiliar și nedidactic. În egală măsură trebuie evidențiată calitatea elevilor și a absolvenților. Elevi care ne-au făcut cinste și ne fac cinste în continuare. Sunt elevi cu rezultate extraordinare! Nu pot să nu-l amintesc pe Alexandru Todoran, elevul nostru care a fost admis la Howard University, una din cele mai prestigioase universități din lume. Avem mulți absolvenți care au fost admiși la facultăți din țară cu media 10. Deci, iată că avem rezultate frumoase, rezultate cu care ne mândrim. Acest demers a fost încununat, primind această titulatură de Colegiu Național, prin Ordin de Ministru”, a spus profesor dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general IȘJ Hunedoara.
Declarațiile au fost făcute la postul local de televiziune Antena 3 Deva, în cadrul emisiunii „Ora Exactă”