Meniu Principal

DAS Deva: În atenţia administratorilor asociaţiilor de proprietari!

Direcția de Asistență Socială Deva reamintește administratorilor asociaţiilor de proprietari din municipiul Deva obligaţia de a transmite Compartimentului Asociații de Proprietari situaţia financiară a asociaţiei la data de 30 iunie 2024.

Conform Legii nr. 196/2018, care reglementează organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, administratorul are ca principală atribuție întocmirea lunară a situației financiare a asociației și depunerea acesteia, semestrial, la compartimentul specializat în sprijinirea și îndrumarea asociațiilor de proprietari din cadrul administrației publice locale.

FORMULARUL privind situația soldurilor elementelor de activ și pasiv a asociației este disponibil și poate fi descărcat de pe pagina de internet a Direcţiei de Asistenţă Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuinţe şi Asociaţii sau accesând link-ul: https://dasdeva.ro/images/uploads/documente/Formular_Situa%C5%A3ie_elemente_activ-pasiv.pdf.

Formularele completate și semnate se depun la registratura Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) sau pot fi transmise online, pe adresa: dasdeva@primariadeva.ro.

 Neîndeplinirea atribuțiilor de către administratorul asociației de proprietari se sancționează cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

 IMPORTANT! Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din municipiul Deva, precum şi membrii acestora pot solicita Direcţiei de Asistenţă Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere privind obligaţiile şi drepturile ce le revin, conform legii, în administrarea proprietăţii comune, la  numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

DE REŢINUT! Proprietarii de apartamente pot consulta oricând situația financiară a asociației de proprietari, printr-o cerere scrisă, adresată președintelui, care are obligația de a răspunde, în scris, în termen de 10 zile de la primirea acesteia.

Direcția de Asistență Socială Deva