HUNEDOARA: Proiecte importante pentru viitorul Hunedoarei au intrat în faza achiziţiilor (licitaţiilor) publice
Serviciul de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei municipiului Hunedoara derulează în această perioadă proceduri de licitaţie pentru proiecte în valoare totală de aproximativ 8 milioane de euro, iniţiative menite să contribuie semnificativ la mondernizarea oraşului.
Se pregăteşte documentaţia necesară pentru procedurile de achiziţie publică din cadrul proiectului intitulat pe scurt „CRED în Hunedoara”, în valoare totală de 4 milioane de euro. Prin intermediul acestuia, peste 300 săli de clasă (inclusiv săli de grupă de la grădiniţe) vor fi dotate cu echipamentele IT&C de care au nevoie (videoproiectoare, table inteligente, laptop-uri, imprimante etc…), iar 264 dintre aceste săli vor beneficia în plus şi de mobilier şi material didactic nou. Pe lista proiectului se numără, printre altele, şi dotarea cu echipamente a 5 laboratoare de informatică, 5 laboratoare multidisciplinare, 2 laboratoare de fizică, 8 cabinete medicale şcolare, 8 cabinete de asistenţă psihopedagogică, 9 săli de sport şi 7 laboratoare de practică.
Un alt proiect pentru care se lucrează intens este cel pentru realizarea unui Centru de Aport Voluntar (un loc în care hunedorenii îşi vor putea depozita deşeurile care nu se pot colecta prin sistemele deja funcţionale: obiecte voluminoase, textile, deşeuri din lemn, anvelope, electronice şi electrocasnice, baterii uzate, deşeuri de grădină, resturi din construcţii şi demolări etc…). Proiectul are o valoare de aproximativ 1 milion de euro.
În paralel se întocmeşte documentaţia necesară şi pentru achiziţionarea a 4 autobuze electrice (în plus faţă de cele 20 de autobuze hibrid deja achiziţionate – care urmează să intre în curând pe trasee), proiect în valoare de 2,3 milioane de euro.
Simultan se lucrează şi la procedurile de achiziţii publice pentru dotările necesare grădiniţelor „Piticot” şi PP1, dar şi pentru actualizarea Planului Urbanistic General în format digital şi realizarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru aria din apropierea Castelului Corvinilor.
Pentru proiectul CRED în Hunedoara trebuie derulate trei licitaţii separate: una pentru mobilier, alta pentru echipamentele IT şi alta pentru echipamentele sportive. Pentru Centrul de Aport Voluntar sunt 8 ofertanţi cu subcontractori, în total 17 agenţi economici. Fiecare ofertă trebuie analizată cu mare atenţie. Fiecare obiect care se doreşte a fi achiziţionat trebuie să aibă stabiliţi mai mulţi parametri minimali. Sunt şi modificări legislative emise recent care trebuie respectate. Un singur dosar pentru o singură achiziţie are între 500 şi 1.000 de pagini. Fiecare pagină trebuie să nu aibă nicio greşeală. Volumul de muncă necesar este unul foarte mare. Iar Serviciul de Achiziţii Publice al Primăriei Hunedoara este, recunosc, suprasolicitat. Şi aşa este de vreo cinci ani încoace, de când am demarat primele proiecte, fie că vorbim despre proiecte cu bani europeni sau despre investiţii din bugetul local. Acelaşi Serviciu a finalizat recent licitaţia pentru un alt proiect, în valoare de 4 milioane de euro, referitor la eficientizarea energetică a blocurilor A 4-2 şi CM3, unde rezultatul a fost contestat de firma clasată pe locul 2, dar CNSC-ul a dat câştig de cauză Primăriei. Aceiaşi oameni din serviciul amintit, puţini la număr, dar dedicaţi, vor gestiona în perioada următoare alte şi alte proceduri de achiziţii publice pe toate proiectele pe care le vom derula. Ţin să le mulţumesc şi în mod public pentru eforturile pe care le depun.
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara
« Încep înscrierile la Festivalul Concurs Național de Muzică Pop pentru Copii și Adolescenți „DEVA MUSIC STAR”! (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) DEVA: Telecabina care urcă pe Cetatea Devei s-a defectat din nou. Nici toaleta nu funcționează! »