HUNEDOARA: Spitalul Municipal prezent la acțiunea derulată la Centrul de Recreere Pensionari
Aproape 200 de solicitări pentru consultaţii gratuite acordate la Centrul de Recreere Pensionari. Acţiunea va fi reluată sâmbătă, în acelaşi loc, de la ora 10.00
“Am ţinut să le mulţumesc personal medicilor şi asistenţilor medicali care au acordat astăzi consultaţii gratuite persoanelor prezente la acţiunea derulată la Centrul de Recreere Pensionari din municipiul Hunedoara. Am găsit aici personal medical binevoitor, pacienţi răbdători şi mulţumiţi, dar şi un circuit pentru consultaţii şi analize medicale bine pus la punct. Aceste investigaţii şi analize făcute în cadrul acţiunilor de acest fel sunt mult mai uşor de accesat de către doritori, pentru că nu impun trimitere de la medicul de familie şi aşa mai departe. E mai simplu: cu rezultatele de aici poţi merge apoi la medicul de familie, iar medicul de familie te poate apoi îndruma mult mai bine. Astfel de acţiuni se fac de câţiva ani buni, de mai multe ori pe an, la Centrul de Recreere Pensionari din Hunedoara. Mulţumesc încă o dată Asociaţiei Salvital, cadrelor medicale Salvital precum şi medicilor şi asistenţilor medicali din cadrul Spitalului Municipal Hunedoara care au contribuit la acţiunea de astăzi”, a declarat Dan Bobuțanu, primarul municipiui Hunedoara.
Datorită numărului mare de persoane care doresc să beneficieze de consultaţii gratuite şi de investigaţii medicale (EKG, spirometrii, analize INR, glicemie – teste rapide, osteodensiometrie, măsurare tensiune arterială etc…), acţiunea se va relua sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 10.00.
Pentru a se evita timpii prelungiţi de aşteptare, este de dorit ca persoanele interesate să se programeze telefonic la numărul 0354.880.880, disponibil până vineri – 5 aprilie, între orele 08.00 – 16.00.
Primăria Municipiului Hunedoara