Meniu Principal

Viorel Sălan, activitate parlametară în Consiliul Economic și Social

Am susținut azi, în fața membrilor Consiliului Economic și Social, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor – B67/2024. Succint, în urma analizei situaţiei de fapt şi a prevederilor legale actuale, modalitatea actuală de lucru produce vulnerabilităţi ale sistemelor de pază asigurate de către Jandarmeria Română. Aceasta rezultă din lipsa controlului/coordonării societăţilor specializate care proiectează, instalează şi întreţin sistemele de alarmare de la obiectivele din responsabilitatea Jandarmeriei Române, dar şi accesul acestor societăţi specializate la informaţii, clasificate sau nu, referitoare la sistemele de pază. Din această cauză am identificat necesitatea modificării şi completării Legii nr. 333/2003 în sensul eliminării acestor vulnerabilităţi, prin stabilirea în sarcina Jandarmeriei Române a unor responsabilităţi suplimentare referitoare la proiectarea, instalarea şi întreţinerea cu personal propriu, a sistemelor de alarmare de la obiectivele pe care această instituţie le are în responsabilitate. În urma dezbaterilor, Consiliul Economic și Social a acordat aviz favorabil.

Viorel Sălan, deputat PSD