Viorel Sălan: “PNL pare a participa la guvernare doar pentru funcții și acces la fondurile publice”
Anul acesta a început în forță cu protestele transportatorilor și fermierilor agricoli. Despre modul în care guvernul condus de PSD s-a implicat în încheierea lor, am solicitat lămuriri suplimentare deputatului PSD Viorel Salan, secretarul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților.
Care sunt ultimele informații în legătură cu prima tranșă de bani acordată prin cardurile sociale?
Guvernul condus de PSD rămâne fidel angajamentului de a susține cât se poate de mult populația vulnerabilă. Peste 2,5 milioane de persoane vor primi și-n acest an câte 1.500 de lei, în șase tranșe, sprijin pentru alimente. În februarie va fi prima alimentare a cardurilor dedicate. Până în luna februarie trebuie să se actualizeze baza de date, deoarece Guvernul A MAJORAT pragul veniturilor care definesc persoanele eligibile, de la 1.700 la 2.000 de lei/lună. Se menține astfel sprijinul pentru cei care au primit aceste carduri și în anul precedent
Indexarea pensiilor sau a veniturilor cu rata inflației nu trebuie să fie un motiv de excludere a persoanelor vulnerabile de la acordarea acestui sprijin. Scopul măsurii este tocmai de a-i proteja pe cei vulnerabili de impactul negativ al inflației.
Dacă nu s-ar fi luat măsura, o parte dintre pensionarii și alte categorii de beneficiari care au obținut o indexare a veniturilor cu rata inflației (13,8%) ar fi depășit pragul maxim de venituri de 1.700 de lei și nu ar mai fi putut beneficia de acest sprijin. Prin ridicarea acestui prag la 2.000 de lei, vor fi cuprinși toți cei care ar fi ieșit din program ca urmare a indexării veniturilor. Cardurile de alimente sunt în valoarea de 250 de lei și se acordă o dată la 2 luni persoanelor cu venituri până în 2.000 de lei. De asemenea, sunt eligibile și familiile cu cel puțin 2 copii cu un venit de maxim 675 de lei pe membru de familie.
Protestele transportatorilor și fermierilor de săptămâna trecută au evidențiat diferențe de abordare între PSD și PNL, în ceea ce privește soluționarea lor.
PNL pare a participa la guvernare doar pentru funcții și acces la fondurile publice. În momentele dificile, liberalii dispar subit din prim planul guvernării. Așa au procedat la protestele transportatorilor și fermierilor, deși rezolvarea unor revendicările majore ale acestora ținea direct de miniștrii PNL. Calculul lor politic este de a nu „deconta” electoral protestele, dar rezultatul e pe dos: alegătorii văd o rușinoasă fugă de răspundere a PNL în momentele dificile pentru țară. În aceeași manieră, europarlamentarii PNL au votat împotriva fermierilor români în Parlamentul European. Miniștrii PSD și-au asumat cu răspundere situația, au intrat în dialog cu protestatarii, au ascultat problemele lor și au găsit soluții la aceste probleme. Un partid responsabil care conduce România REZOLVĂ problemele, NU FUGE de ele! Una din principalele chestiuni ridicate de fermierii care au participat la proteste a fost controlul camioanelor cu cereale ucrainene care tranzitează România. Această chestiune ține exclusiv de miniștrii PNL care au în subordine vama, ANAF, poliția de frontieră sau poliția rutieră.
Ministerul Agriculturii a rezolvat problema importurilor de cereale din Ucraina prin acordul care interzice orice import fără licență, restul fiind doar transport de tranzit. Respectarea acestui acord ține exclusiv de Ministerul Finanțelor și Ministerul de Interne. Miniștrii Finanțelor și Afacerilor Interne, Marcel Boloș și Cătălin Predoiu, ar trebui să ofere garanții protestatarilor care să arate că aceste camioane sunt verificate și că nu se permite descărcarea cerealelor în România.
– Am văzut cu toții că „protestul Șoșoacă” a eșuat. Ce părere aveți despre această încercare de a confisca politic nemulțumirile oamenilor?
Tentativa disperată a extremiștilor Simion și Șoșoacă de a confisca revendicările profesionale ale transportatorilor și fermierilor și de a se cățăra pe nemulțumirile acestora pentru câștig politic a eșuat lamentabil. Protestatarii au respins categoric orice asociere cu politicienii scandalagii; tractorul singuratic din piața Constituției a aratat fără dubiu că oamenii nu au încredere că scandalul, populismul și demagogia marca Simion-Șoșoacă le poate rezolva problemele! Problemele au fost rezolvate la Guvern, în dialog direct cu miniștrii PSD care au venit cu soluții funcționale la majoritatea revendicărilor.