Europarlamentarul Gheorghe Falcă și-a lansat o carte la Deva
„Cu multă bucurie am luat parte astăzi la lansarea volumului ”Lumini și umbre”, al colegului și prietenului meu europarlamentarul Falcă Gheorghe, eveniment editorial găzduit de Librăria ”Diverta” din Deva.
Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului, este hunedorean la origini, fiind născut la Brad, iar sufletul său a rămas mereu pe meleagurile natale, acesta fiind și motivul pentru care a ales Deva pentru lansarea celui de-al patrulea volum care îl are ca autor.
Cartea reprezintă în esență o culegere de articole publicate de acesta, iar Gheorghe Falcă ne împărtășește din experiențele pe care le-a trăit ca și politician ori om din administrație, după ce a reușit să transforme Aradul într-un adevărat pol de dezvoltare la nivel național.
Îl felicit pentru că a ales Deva pentru acest eveniment important, îl felicit pentru întreaga sa activitate, politică și publicistică, dar și pentru seriozitatea și dedicarea acțiunilor sale, puse în slujba oamenilor”, a transmis deputatul Vetuța Stănescu pe pagina de socializare.
Vetuța Stănescu, președinte PNL Hunedoara
« ALOCAȚIA DE STAT PENTRU COPII. Cine sunt beneficiarii și cine o poate solicita (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Consiliul Județean Hunedoara este convocat de îndată în ședință extraordinară »