Meniu Principal

Proiecte pe ordinea de azi a ședinței Camerei Deputaților

Printre proiectele înscrise pe ordinea de azi a ședinței de plen a Camerei Deputaților s-a aflat și PL-x nr. 515/2018 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului.
În intervenția pe care am avut-o am arătat că inițiativa legislativă reprezintă răspunsul Guvernului în încercarea de a rezolva deficitul major de personal cu care se confruntă Ministerul Afacerilor Interne de o bună perioadă de timp. Deficitul s-a agravat mult pe trei căi principale: reducerea drastică a numărului de indicatori în plată aprobați prin legile bugetare anuale, aprobarea unor cifre de școlarizare inferioare nevoilor instituționale, precum și a părăsirii benevole a sistemului.
A devenit evident faptul că este necesară optimizarea cadrului legal în vigoare astfel încât mecanismele create pentru a proteja polițiștii aflați în situații juridice particulare să nu fie transformate în oportunități de încetare a raporturilor de serviciu și accesare a dreptului la pensie anticipată/ respectiv anticipată parțială.
Am subliniat că, din această perspectivă, principalele modificări se referă la descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor profesionale, reevaluarea celui privind încadrarea în funcţie a poliţiştilor la debutul în profesie, reevaluarea mecanismului de numire în funcţie a poliţistului pus la dispoziţie, reglementarea situaţiei poliţiştilor care ocupă o funcţie de demnitate publică ori cu rang de demnitar.
Am anunțat plenul Camerei că Grupul parlamentar al PSD este de acord cu modificările propuse și de aceea va vota în favoarea adoptării acestui proiect de lege.
Viorel Sălan, deputat PSD


(Stirea urmatoare) »