Meniu Principal

Primarul Devei a semnat un nou contract pe fonduri europene

Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, a semnat, vineri, 28 decembrie 2018, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest Timişoara, contractul de finanţate pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea clădirilor şi echiparea infrastructurii educaţionale a Şcolii Gimnaziale <Andrei Şaguna>, cod SMIS 121314.

Valoarea totală a proiectului este de 21.155.343,95 lei (inclusiv TVA), dintre care contribuţia Municipiului Deva reprezintă 423.106,88 lei (inclusiv TVA) şi asistenţă financiară nerambursabilă de 20.732.237,07 lei (inclusiv TVA).

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea gradului de participare a populaţiei şcolare din învăţământul obligatoriu la un sistem educaţional de înaltă performanţă, care să asigure resursele umane necesare unei dezvoltări socio-economice durabile – echilibrată teritorial în Regiunea Vest.

Obiectivul specific al proiectului constă în asigurarea unei oferte educaţionale adecvate, accesibile şi de calitate în învăţământul primar și gimnazial din cadrul Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Deva prin reabilitarea, modernizarea infrastructurii şcolii şi dotarea cu echipamente didactice specifice.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Deva 2020 – Serviciul Programe Dezvoltare, atingerea obiectivului specific al proiectului „Reabilitarea, modernizarea clădirilor şi echiparea infrastructurii educaţionale a Şcolii Gimnaziale <Andrei Şaguna>” se va realiza prin:

– reabilitarea şi modernizarea spaţiilor destinate procesului educaţional (două corpuri clădiri școală), precum şi dotarea acestora cu echipamente didactice specifice învăţământului din ciclul primar și gimnazial; facilităţi pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, prin reabilitarea sălii de sport/vestiarelor, precum şi a activităţilor din pauze, prin amenajările exterioare aferente şcolii;

– crearea unei infrastructuri şcolare moderne, adecvată desfăşurării procesului de învăţământ, asigurându-se astfel condiţiile materiale desfăşurării unui proces didactic de calitate, în conformitate cu cerinţele actuale;

– îmbunătăţirea calităţii actului educaţional corespunzător cerinţelor psihopedagogice şi asigurarea accesibilităţii tuturor elevilor la procesul de învăţământ;

– asigurarea condiţiilor pentru o educaţie de calitate şi creşterea gradului de participare a populaţiei şcolare în învăţământul primar și gimnazial.

Contractul de finanţate pentru „Reabilitarea, modernizarea clădirilor şi echiparea infrastructurii educaţionale a Şcolii Gimnaziale <Andrei Şaguna>” este cel de-al nouălea contract pe fonduri europene semnat de primarul municipiului Deva, de la începutul anului.

 

Biroul de presă