S.P.Î.G.M. Deva a pregătit oraşul pentru iarnă
Cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.Î.G.M) au ridicat toate jardinierele din oraş pentru a le schimba pământul
Florile din sensurile giratorii au fost pregătite pentru iarnă, ajutându-le la conservare
„Pentru că deja suntem în sezonul rece, am acoperit fântâna arteziană de la Cal şi cea din Piaţa Arras, iar florile din sensurile giratorii au fost şi ele pregătite pentru iarnă, ajutându-le la conservare. Continuăm cu toaletarea pomilor, la acest capitol existând foarte multe cereri şi sesizări. Avem un plan de acţiuni pe care îl respectăm. Am oprit montarea băncilor stradale şi a coşurilor de gunoi. Vara aceasta am montat peste 100, toate din producţie proprie. Pe timpul iernii vom confecţiona altele, pentru anul viitor. De asemenea, vom ridica toate jardinierele din oraş, deoarece vrem să le schimbăm pământul şi să le vopsim. Domurile încă mai rezistă o mică perioadă, însă vom reveni şi asupra lor atunci când se vor ofili florile“, a spus Irinel Faur, directorul S.P.Î.G.M Deva.
Patinoarul funcţioneză în acelaşi regim ca şi anul trecut
S-a deschis patinoarul din Deva, iar timp de două săptămâni, iubitorii sporturilor de iarnă din municipiu au avut acces gratuit aici.
Evenimentul de Moș Nicolae a fost organizat de Primăria Municipiului Deva, Consiliul Local al municipiului Deva, Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva, în parteneriat cu Liceul de Arte ,,Sigismund Toduță” din Deva.
„A fost aprobată intrarea gratuită pentru toţi cei care au dorit să vină la patinoar, până în data de 17 decembrie. De la acea dată, au intrat în vigoare tarifele de acces la patinoar. Tarifele au rămas aceleaşi ca şi anul trecut, adică 10 lei pentru fiecare serie de patinaj a câte două ore şi 10 lei pentru închirierea patinelor timp de două ore“, se arată într-un comunicat al Primăriei Deva. Patinoarul va funcţiona, până în luna februarie, de luni până joi între orele 12.30 şi 22.00, iar de vineri până duminică între orele 10.00 şi 22.00”, a precizat Irinel Faur, directorul S.P.Î.G.M Deva.
Patinoarul artificial are o suprafaţă de 450 de metri pătraţi şi o capacitate de 130 de persoane pe serie. Acesta este dotat şi cu o cabină încălzită, unde se pot schimba patinele.
Vă reamintim că cetățenii municipiului Deva pot transmite către S.P.I.G.M. Deva sugestii, propuneri sau opinii
“Cetăţenii oraşului se pot adresa Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva pentru prestarea unor activităţi economice cum ar fi: lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi şi lucrări de doborât arbori şi tăieri de corecţie pe domeniul privat care se vor executa pe cheltuiala proprie a solicitanţilor, după obţinerea avizelor şi acordurilor legale, producţie şi vânzare material dendro-floricol, închiriere maşini şi utilaje”, a precizat Irinel Faur, directorul S.P.I.G.M. Deva.
Pentru posibile informații suplimentare si comenzi de lucru ne puteți contacta la sediul S.P.I.G.M. situat în municipiul Deva, str. Axente Sever nr. 40 sau la numărul de telefon: 0744 354 828.
Maria Hogman