503 noi investiții prin PNRR
Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă finanțează 503 noi investiții prin PNRR, în 358 de localități din România.
Proiectele au fost depuse pe componentele Valul Renovării și Fondul Local și vizează, printre altele, lucrări de eficientizare energetică și îmbunătățirea siguranței seismice, dar și achiziționarea de mijloace de transport electrice sau construirea de locuințe pentru tineri și locuințe de serviciu pentru specialiști.
Aceste 503 proiecte se adaugă celor 3890 aprobate deja și celor 209 pentru care au fost semnate contractele de finanțare. Guvernul sprijină astfel, în mod concret, administrațiile locale în vederea modernizării comunităților și îmbunătățirii nivelului de trai al românilor.
Vasilică Potecă, senator PNL
« PNL demonstrat în decursul timpului că a susținut întotdeauna activitatea minieră în Valea Jiului (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) România a intrat în linie dreaptă privind aderarea la spațiul Schengen »