LUCRĂRI ÎN PLENUL CAMEREI DEPUTAŢILOR
În şedinţa de plen de ieri, am votat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny” (PL-x 434/2021).
Proiectul de lege supus dezbaterii, are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ care să permită unităţilor administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiţii, în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale a întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evitarea riscului de depopulare în comunităţile subdezvoltate.
Potrivit notei de fundamentare, Programul se integrează în eforturile concertate ale statului prin instituţiile care gestionează fonduri naţionale şi europene, în vederea atingerii ţintelor de conformare la directivele europene în domeniul mediului şi apelor. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 193 de voturi “pentru”, 42 de voturi “contra” şi nicio abţinere.
Viorel Sălan – deputat PSD