Nistor: Personalul UPU trebuie să își schimbe comportamentul
În ultimele luni, am primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiți și tratați pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Deva.
Cea mai recentă, sâmbătă seară. Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aștepta de mai bine de o oră și jumătate ca cineva să se ocupe de el. A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU, să constat personal ce și cum se întâmplă acolo. Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital. Era ora 21.30.
Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. „Pacientul” Nistor a primit același tratament: 45 de minute în care, deși le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău și nu pot merge să-mi fac singur fișa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă.
Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la „Urgență” să fie tratați în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!
Spitalul Județean are o echipă managerială răspunzătoare pentru ce se întâmplă în toate secțiile, iar Urgența este poarta de intrare. Trebuie luate măsuri disciplinare legale împotriva celor care continuă să aibă atitudine nepotrivită față de pacienți. Medicina și asistența medicală sunt profesii grele, pentru care este nevoie de multă dăruire, de empatie și, sigur că da, de pricepere. Vreau ca în cel mai scurt timp, echipa din UPU să fie dată exemplu pozitiv. Investim milioane de euro în acest spital, în secții noi, în modernizări și dotări medicale.
Este momentul ca întreg personalul să înțeleagă că atitudinea față de pacienți trebuie să se schimbe!
Laurențiu Nistor,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara