Meniu Principal

marți, aprilie 12th, 2022

 

Hunedoara: O nouă cerere de finanțare prin P.N.R.R.

Primăria municipiului Hunedoara continuă demersurile pentru reabilitarea a cât mai multor unități de învățământ din oraș. În acest sens a fost depusă o nouă cerere de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru reabilitarea și modernizarea Școlii de Muzică din cadrul Liceului Teoretic „Traian Lalescu”, proiect în valoare de peste 305.000 de euro.  Sunt vizate, în principal, lucrări pentru creşterea eficienţei energetice a clădirii, prin izolarea termică a imobilului, înlocuirea instalaţiei de încălzire şi cea a distribuţiei agentului termic pentru apă caldă de consum, înlocuirea centralei termice propriiMai mult


Ședința de lucru a Comitetului Director al Asociației Municipiilor

Subiectele discutate la întâlnire au fost:  transportul local al elevilor din învățământul preuniversitar stadiul desfășurării activităților incluse în componentele PNRR gestionate de ministerele Educației, Mediului și Dezvoltării proiectul de lege care vizează Zonele Metropolitane probleme legate de organizarea, funcționarea și finanțarea învățământului antepreșcolar La ședință, în calitate de invitați, au fost prezenți ministrul Educației – Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Attila Zoltan Cseke, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Tanczos Barna și Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) – Iuliana Feclistov. Nicolae-Florin Oancea PrimarulMai mult


Ziua Internațională a Romilor, evenimentele din Petrila și Vulcan

În orașele Vulcan și Petrila au avut loc vineri și sâmbătă acțiunile denumite generic „Prânzul Comunitar”, inițiative ale Asociației „Copii pentru Viitor”, realizate cu sprijinul „Băncii pentru Alimente” și al Biroului Județean pentru Romi, din cadrul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara. Organizatorii împreună cu membri ai comunității locale au pregătit o masă caldă pentru copii și persoanele în vârstă din medii dezavantajate. Subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea a participat la ambele acțiuni organizate în Valea Jiului și i-a felicitat pe organizatori pentru inițiativa comunitară care a îmbinat socializarea cu învățarea activăMai mult


Avram: CJ Hunedoara va finaliza modernizarea Bibliotecii Județene “Ovid Densușianu”

Palatul Administrativ Deva – un pas spre finalizarea clădirii ! În anul 1994, în avântul ce caracteriza anii ce au urmat evenimentelor din 1989, a fost turnată prima cupă de beton la cee ace avea să fie cunoscut ca Palatul administrativ din Deva, o clădire ce urma să găzduiască Consiliul Județean Hunedoara, Prefectura Hunedoara, Primăria Deva, Direcția Județeană de Statistică Hunedoara și chiar, la acea vreme, TV Deva, una dintre primele televiziuni independente din România. Anii au trecut, avântul post-revoluționar s-a mai domolit, prioritățile s-au schimbat și din Palatul AdministrativMai mult


Sălan: ” Sprijin pentru România”

Totalul acestui pachet de măsuri ” Sprijin pentru România” este de 17,3 miliarde de lei, din care jumătate reprezintă finanțare asigurată din fonduri europene.  Acest pachet de măsuri social-economice, al cărui conținut este în proporție de peste 95% marca PSD (inclusiv titlul!) arată cât de importantă este prezența PSD la guvernare. Acest program privind combaterea creșterii prețurilor nu ar fi existat dacă PSD nu și-ar fi asumat intrarea la guvernare într-un moment extrem de dificil pentru România. La fel au fost și celelalte soluții promovate de PSD în Guvern: PachetulMai mult


Nistor: Personalul UPU trebuie să își schimbe comportamentul

În ultimele luni, am primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiți și tratați pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Deva. Cea mai recentă, sâmbătă seară. Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aștepta de mai bine de o oră și jumătate ca cineva să se ocupe de el. A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU, să constat personal ce și cum se întâmplă acolo.Mai mult


Oportunități extinse pentru tinerii care aplică la DiscoverEU

Parte a Programului Erasmus+, DiscoverEU le oferă tinerilor mai multe permise de călătorie în Europa, contribuind astfel la succesul Anului European al Tineretului, a afirmat europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE), care consideră că tinerii din țara noastră trebuie informați cât mai bine cu privire la această oportunitate. Europarlamentarul Iuliu Winkler consideră că tinerii trebuie să fie bine informați cu privire la inițiativa DiscoverEU, parte a Programului Erasmus+.  DiscoverEU le oferă tinerilor care au împlinit 18 ani posibilitatea de a călători gratis cu trenul în Europa. Pentru următoarea rundă, perioada deMai mult


Budae: Este nevoie de competență, motivație și eficiență în organizarea personalului

Spitalul Municipal Dr. A. Simionescu Hunedoara – Specialități medicale Specialitățile medicale, din cadrul Spitalului Municipal Dr. A. Simionescu Hunedoara, sunt: Anestezie Terapie Intensivă, Boli infecțioase, Cardiologie, Chirurgie generală, Cronici, Gastroenterologie, Interne, Medicină generală, Neurologie, Obstetrică-ginecologie, Oftalmologie, Oncologie medicală, Ortopedie și traumatologie, Pediatrie, Pneumologie, Psihiatrie Spitalul Municipal Dr. A. Simionescu Hunedoara acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice în următoarele specialităţi: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie, dermatovenerologie, endocrinologie sau diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, medicină internă, nefrologie, neonatologie, neurologie, oncologie medicală,Mai mult