Meniu Principal

Ședință extraordinară a CJ Hunedoara, în sistem videoconferință

Am convocat, ieri, o ședință extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara, în sistem videoconferință pentru a adopta noi hotărâri necesare bunei funcționări a administrației județene.

Una dintre hotărârile adoptate vizează un proiect necesar pentru creșterea siguranței pacienților care beneficiază de tratament și îngrijire la Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara. Este vorba despre o investiție de 2,4 milioane de lei în cadrul căreia vor fi efectuate ample lucrări de modernizare a rețelelor electrice. Cred că acest lucru este necesar în condițiile în care, mai ales în ultimii doi ani, infrastructura unităților medicale a fost suprasolicitată.

O altă măsură necesară este clarificarea statutului Palatului Administrativ, clădirea nouă din centrul municipiului Deva, ridicată în ultimii ani dar, pentru care, nu s-au mai găsit fonduri necesare susținerii continuării lucrărilor. În acest sens, a fost aprobat un protocol de dezmembrare și de stabilire a dreptului de proprietate care va fi încheiat cu Instituția Prefectului și Direcția Județeană de Statistică.

Consiliul Județean Hunedoara finanțează în acest an lucrările la Corpul B care va deveni noul sediu al Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu”. Lucrările la celelalte corpuri pot continua în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență.

Laurențiu Nistor,

Președintele Consiliului Județean Hunedoara

 

 



(Stirea urmatoare) »