Stănescu: Deblocăm Parângul !
Investițiile privind dezvoltarea turismului din cadrul Programului ”Schi în România” vor fi deblocate
Proiectul de lege, al cărui inițiator sunt, prin care vor fi deblocate investițiile privind dezvoltarea turismului din cadrul Programului ”Schi în România”, inclusiv proiectul din Parâng, a trecut astăzi de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, precum și de Comisia pentru antreprenoriat și turism.
Inițiativa legislativă presupune eliminarea ultimului obstacol care stă în calea continuării și finalizării obiectivelor de investiții implementate de unitățile administrativ – teritoriale pentru dezvoltarea domeniilor schiabile. Este vorba despre compensarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier național, pe care urmează să fie amplasate instalațiile de transport ori amenajate pârtiile de schi, care este imposibil de realizat în forma prevăzută de prevederile legale în vigoare.
Prin adoptarea acestui proiect legislativ, terenurile pe care se amplasează obiectivele necesare realizării Programului național de dezvoltare a turismului ”Schi în România” se va face cu exceptarea de la compensarea cu terenuri egale ca suprafață și bonitate pentru unitățile administrativ teritoriale și pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitare.
Modificările legislative sunt absolut necesare, dat fiind faptul că o serie de unități administrativ- teritoriale angrenate în program sunt puse în situația de a nu putea continua investițiile din cauza imposibilității respectării prevederilor legale privind compensarea suprafețelor de teren care urmează să fie scoase din fondul forestier național.
Proiectul a fost adoptat de Senat și se află în circuitul legal la Camera Deputaților.
Vetuța Stănescu, Deputat PNL