Meniu Principal

Serviciu social de urgență pentru persoanele fără adăpost

Direcția de Asistență Socială Deva desfășoară, în această perioadă, împreună cu Poliția Locală Deva, o serie de acțiuni care vizează identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost din municipiul Deva.

 

Având în vedere temperaturile scăzute din această perioadă, invităm și comunitatea locală să anunțe prezența în spații deschise a oamenilor fără adăpost, apelând numărul de telefon non-stop al Poliției Locale Deva – 0254.232.777.

Persoanele aflate în situații de dificultate vor fi transportate de polițiștii locali la Adăpostul de urgență pe timp de noapte, de pe strada Nicolae Grigorescu, nr. 8 bis, unde pot beneficia de găzduire pe o perioadă de 60 de zile, cu posibilitate de prelungire.

Pe lângă cazarea, pe timpul nopții, într-un pat curat, cu haine de schimb și două mese pe zi (mic dejun și cină), cu apă caldă și căldură, plus posibilitatea de spălare a hainelor, persoanele care ajung în Adăpostul de urgență pe timp de noapte au la dispoziție și servicii de consiliere socială, juridică și psihologică pentru depășirea situației de dificultate în care se află.

Concret, acestea primesc sprijin pentru obținerea actelor de identitate și de stare civilă, pentru întocmirea dosarului de pensionare (acolo unde este cazul) ori a documentelor de internare în centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice.

De asemenea, persoanele fără adăpost care nu au niciun venit vor fi consiliate cu privire la beneficiile de asistență socială acordate de lege.

Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva are o capacitate de 30 de locuri (în 10 camere, cu câte 2, 3 sau 5 paturi) și dispune de bucătărie și sală de mese, băi cu dușuri și grupuri sanitare, spălătorie, uscătorie și călcătorie, dar și de camere de carantinare, cu băi proprii, mobilier și echipamente specifice.

DE REȚINUT! Conform Regulamentului de organizare și funcționare a Adăpostului de urgență pe timp de noapte Deva, persoanele care beneficiază de acest serviciu social nu trebuie să se afle sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor stupefiante ori să necesite asistență medicală permanentă.

Direcția de Asistență Socială Deva