Meniu Principal

Temele de referință în activitatea Comisiei de Dialog Social Hunedoara

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a convocat, ieri, ședința cu membrii Comisiei de Dialog Social Hunedoara. La întâlnire au participat și subprefectul județului Hunedoara, Gheorghe Bogdan Urdea și vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Ion Bădin.

În cadrul discuțiilor a fost prezentat raportul de activitate al comisiei pe anul 2021 și s-a propus adoptarea Programului de activitate al Comisiei de Dialog Social Hunedoara pe anul 2022.

Temele de referință în anul 2021, cuprinse în activitatea Comisiei de Dialog Social Hunedoara, au fost atât de interes național, cât și local, având ca și puncte de interes:

 – Revendicările Sindicatului Învățământului Preuniversitar Județul Hunedoara, prin care s-a solicitat exceptarea de la înghețarea salariilor în anul 2021;

– Revendicările Sindicatului „Muntele”, reprezentativ în cadrul Complexului Energetic Hunedoara S.A., prin care s-a solicitat să se realizeze demersuri pentru protecția salariaților și darea în plată cât mai rapid a Complexului Energetic Hunedoara;

– Situația accidentelor de muncă în județul Hunedoara și acțiuni pentru diminuarea numărului acestora, chiar dacă numărul accidentelor de muncă, a bolilor profesionale și morbiditatea cauzată de acestea au scăzut din anul 2017 până în prezent;

– Revendicările Sindicatului „Speranța” Orăștie la S.C. Activitatea Goscom S.A. Orăștie, sindicatul neavând reprezentativitate de facto și existând mai multe procese pe rol, de la care se așteaptă rezolvarea problemelor.