Biblioteca Județeană reușește să antreneze mii de copii și tineri în activități culturale
Biblioteca Județeană “Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva este una dintre cele mai performante și active instituții de cultură din subordinea Consiliului Județean Hunedoara, dacă nu chiar cea mai activă.
Biblioteca are un calendar complet al evenimentelor pentru tot anul 2022, iar activitățile se desfășoară cu respectarea condițiilor de siguranță pentru perioada pandemiei. Un program anual și respectarea lui riguroasă sunt elemente esențiale pentru orice act de management cultural.
Ceea ce mi se pare extrem de important este faptul că cele mai multe evenimente se adresează copiilor. Într-o perioadă în care se face des trimitere la necesitatea a apropia copiii de carte, de a face ca lectura să le devină familiară, Biblioteca Județeană “Ovid Densusianu” reușește să antreneze, la nivelul întregului județ, mii de copii și tineri de vârstă școlară, până la nivelul de colegiu, în activități culturale de profunzime, cu rol major în formarea unei generații culte și educate.
Activitatea bibliotecii completează curricula școlară, prin oferta consistentă de carte, prezentată în spații moderne, renovate, în acord cu cerințele unei instituții de acest tip, la nivelul anului 2022.
Consiliul Județean Hunedoara intenționează să finalizeze noul sediu al Bibliotecii Județene “Ovid Densusianu” în zona centrală a Devei. Cred că în acest mod, biblioteca își va atinge într-o măsură și mai mare obiectivul nobil de a contribui la educarea tinerilor.
Costel Avram – administrator public Consiliul Județean Hunedoara