Hotărâri importante pentru activitatea administrației județene
Convocat în ședință extraordinară, Consiliul Județean Hunedoara a adoptat, ieri, 6 noi hotărâri esențiale pentru activitatea administrației județene
După cum știți, Consiliul Județean Hunedoara a preluat în administrare cetățile dacice Costeşti – Cetăţuie, Costeşti – Blidaru, Luncani – Piatra Roşie şi Băniţa – Monumente 𝙐𝙉𝙀𝙎𝘾𝙊. Am solicitat Ministerului Culturii să ne aprobe posturile necesare pentru buna administrare a acestora. De când a fost preluată de CJ Hunedoara, Cetatea 𝗦𝗮𝗿𝗺𝗶𝘇𝗲𝗴𝗲𝘁𝘂𝘀𝗮 𝗥𝗲𝗴𝗶𝗮 este foarte bine administrată: avem pază, avem sistem de supraveghere, iar numărul de turiști a crescut.
În acest context, trebuie să luăm măsuri pentru a asigura paza obiectivelor de la celelalte cetăți, de aceea am aprobat modificarea investițiilor DGAMPT Hunedoara, în sensul luării măsurilor urgente care se impun. Regret că unii aleși PNL și cei de la USR au refuzat să voteze acest PROIECT !
De asemenea, au fost aprobate demersurile pentru obiectivul de investiții: „Construire clădire pentru Secția spitalizare de zi cu folosință temporară pentru Unitatea de Primiri Urgențe” la SJU Deva.
Tot astăzi au fost aprobate documentațiile tehnice pentru o serie de investiții: „Funcționarea Centrului de Îngrijire și Asistență Uricani”, „Reparația și modernizarea sediului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara”;„Creșterea siguranței pacienților în Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad„.
Le mulțumesc consilierilor județeni pentru votul dat astăzi!