Eliminarea efectelor negative ale căderilor masive de precipitații
În urma precipitațiilor abundente din seara de vineri, în zona Brad, pe DN 76 spre Oradea, nu s-a putut circula, pentru câteva ore, cu mijloace auto
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a coordonat, împreună cu ofițeri și subofițeri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și cu reprezentanți ai autorităților locale, acțiunile pentru restabilirea circulației pe drumul național și pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate de ploile abundente care au căzut într-o perioadă scurtă de timp.
Cantitățile mari de precipitații au suprasolicitat rețeaua de apă pluvială a orașului Brad ceea ce a cauzat îngreunarea circulației.
În scurt timp, în urma intervențiilor autorităților, circulația dinspre Brad spre Oradea, prin Țebea și Baia de Criș va putea a fost reluată în condiții normale.
Potrivit prefectului Călin Petru Marian, președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în misiunea de eliminare a efectelor negative ale căderilor masive de precipitații sunt implicație mai multe echipe de lucrători ai principalelor instituții care au rolul de a restabili circulația pe drumurile naționale și județene dar și pentru a veni în sprijinul persoanelor ale căror gospodării au fost inundate.