Radu Budae: Instituţia noastră este respectată datorită calităţii şi eficienţei actului medical înfăptuit
“Sistemul medical are nevoie de medici bine pregătiți și implicați, responsabili și asumați în deciziile profesionale pe care le iau de zeci și sute de ori pe zi pentru pacienții lor.
Provocările sunt multe și diferite întrucât medicii urgentiști nu știu niciodată cu ce anume se vor confrunta. Fiecare tură este complet diferită, medicii și personalul sunt provocați fizic, psihic, ritmul este unul alert și în 90% din situații apar și provocări emoționale”, a menționat Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.
Dialog cu doctor Mihai Sîngeorzan, medic specialist în medicină de urgență, angajat la Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara de la începutul lunii februarie a acestui an
Dr. Sîngeorzan este orădean și a absolvit cursurile Liceului Teoretic ”Aurel Lazăr” din localitatea natală. Studiile medicale au debutat la Timișoara în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” și, tot acolo, a încheiat domnul doctor rezidențiatul, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”. Dr. Sîngeorzan a dezvăluit că nu se află printre cei ce afirmă că medicina i-a ales sau că au urmat medicina pentru că au simțit o chemare și că, de asemenea, nu-și poate aminti despre un moment unic, decizional, în alegerea acestei cariere, ci despre un cumul de situații și întâmplări ce au avut drept consecință alegerea acestei vocații.
”Îmi amintesc”, a spus domnul doctor amuzat, ”că am ales medicina forțat oarecum de împrejurări. Mai mult decât atât, vă pot spune că a fost decizia mamei mele, dar în tot decursul timpului am simțit că e alegerea potrivită.”
”În urma unui modul practic în UPU, în vara anului IV de facultate am înțeles că trebuie să aleg medicina de urgență drept specializare și asta am și făcut.”
Entuziasmul, cu care dr. Sîngeorzan a evocat atmosfera din unitățile de primire a urgențelor, impresionează
”Știți, pacienții care vin aici sunt atât de diferiți. Noi, urgentiștii, suntem primul lor contact medical atunci când au o problemă medicală ce nu suferă amânare și, mai mult decât atât, oamenii aceștia ne privesc ca pe o speranță a lor și atunci lucrul acesta mă însuflețește și caut să-i ajut cu tot ceea ce pot.”
”Îmi place dinamica tuturor cazurilor, adrenalina, faptul că trebuie să acționez rapid în interesul pacienților mei”, a mai adăugat domnul doctor.
De ce a ales dr. Sîngeorzan să profeseze la Hunedoara?
”Am aflat că spitalul e în deficit pe partea de urgentiști, astfel că am luat legătura cu domnul dr. Horia Talfeș care este șeful secției iar acesta a avut amabilitatea de a-mi prezenta secția, colegii și spitalul. Mi-a plăcut ceea ce am găsit astfel că, decizia de a rămâne la Hunedoara a venit în mod firesc.”
Domnul doctor a declarat că e foarte recunoscător pentru faptul că face parte dintr-un colectiv atât de bine închegat: ”Toți colegii mei sunt foarte implicați. Același lucru îl pot afirma și legat de personalul medical. Sunt bucuros de decizia luată de a veni la Hunedoara pentru că îmi plac mult și oamenii locului, ardeleni, dar și orașul.”
E curios cum viața ne oferă repere sau mai degrabă indicii despre ceea ce va urma. Am aflat că pe frontispiciul clădirii liceului absolvit de domnul doctor Mihai Sîngeorzan se află înscrise următoarele cuvinte: O ȘCOALĂ PENTRU VIAȚĂ. Chintesența vocației de medic este tocmai aceasta până la urmă, lupta pentru viață.
Și, pentru că am amintit de liceul absolvit de noul medic din echipa spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara,
liceu care poartă numele lui Aurel Lazăr, îi adresăm domnului doctor Sîngeorzan un îndemn care îi aparține patronului spiritual al liceului orădean: ”Țara așteaptă de la voi cinste, suflet, muncă, inimă caldă pentru tot ce e bine.”
Mult succes în activitatea profesională!