Meniu Principal

4 iunie – Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer

Într-o lume în care parcă nu mai găsim timp pentru sufletul nostru și pentru a ne îngriji de sănătate, 4 iunie trebuie privită ca o zi a celor ce au renăscut, învingând cumplita maladie, care, în ciuda eforturilor depuse și a progresului științei medicale, rămâne una din principalele cauze de mortalitate în România.
Lupta cu cancerul se duce pe cinci paliere importante, de la depistarea precoce, până la paliație, iar România depune eforturi consistente pentru ca pacienților să le fie oferite cele mai bune tratamente, care cresc șansele de vindecare. Planul Național de Combatere a Cancerului este legea care garantează finanțarea, accesul și tratamentul celor diagnosticați cu neoplasm.
4 iunie, ziua în care îi celebrăm pe cei care au învins acestă maladie, trebuie să fie pentru noi toți o zi a recunoștinței, a încrederii și a empatiei !
Vetuța Stănescu, deputat PNL


« (Stirea anterioara)