Meniu Principal

27 Mai – Ziua omagierii eroului – martir Mihai Viteazul

În urmă cu peste patru secole, la 27 mai 1600, un conducător român apare pentru prima oară în documente purtând titlul de “Domn al Ţării Româneşți, Ardealului şi Moldovei”. În urmă campaniilor militare desfăşurate în Transilvania şi Moldova, la această dată, Mihai Viteazul devine oficial conducător al celor trei ţări româneşți.

A fost un vis împlinit pentru viteazul voievod valah, care la urcarea pe tronul Țării Româneșți își propusese două mari idealuri: Independența și Unirea. A fost de asemenea un moment unic în Evul mediu românesc. Pentru prima dată a fost abordată baza reală a acestui proiect politic, unitatea de limbă și unitatea de credință a românilor ortodocși din Transilvania cu cei din Țara Românească.

Chiar efemeră, uniunea statală realizată de geniul politic și militar al lui Mihai Viteazul a rămas în conştiinţa noastră ca neam, dar și în conștiința europenilor.

Sigiliul lui Mihai Viteazul, cuprinzând simbolurile stemelor celor trei ţări române unite, reprezintă simbolul cel mai elocvent al acestei viziuni politice și de suflet.

După cum singur mărturisește, Mihai Viteazul nu a cruţat “nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici însăşi viaţa mea, ci am purtat războiul aşa de mult timp singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortăreţe, nici castele, nici oraşe, nici cel puţîn o casă de piatră unde să mă pot retrage…”.

Destinul lui Mihai Viteazul s-a încheiat tragic cu un asasinat josnic, dar jertfa lui nu a fost zadarnică, ci stă și azi la temelia împlinirii visului nostru național de unire.

Toate faptele lui și nu numai ele au constituit argumentele pe care s-a fundamentat adoptarea LEGII pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Tării Româneşți şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, martir şi erou al naţiunii române.

Această lege reprezintă gestul nostru de recunoștință și prețuire veșnică față de acest erou-martir al poporului român, care a ridicat steagul independenței, a luptat și s-a jertifit pentru gloria neamului.

Figura emblematică a lui Mihai Viteazul a influenţat decisiv istoria românilor, gândul său cuprinzător şi acțiunile lui temerare au impus un model şi au inaugurat o epocă. În faţa amintirii sale nu poţi să nu te gândeşți „că pentru a putea trăi o viaţă, ce ţi-a fost dăruită, eşți dator s-o meriţi, că om şi că neam în fiecare clipă.”

Suntem datori să ducem toate bătăliile pe care le avem de dus astfel ca să putem afirma acum, fără nicio ezitare, că visul înaintaşilor noştri s-a împlinit : suntem o naţiune liberă, puternică şi mai prosperă.

Viorel Sălan,

Deputat PSD