Meniu Principal

22 de ani de la înființarea Uniunii Culturale a Rutenilor din România

În această supremă provocare a timpului nostru, trebuie să fim solidari

Întâi pandemia, schimbările climatice tot mai vizibile, apoi războiul la o aruncătură de băț de noi. Sigur, au mai fost conflicte militare până acum, dar suficient de departe încât să nu ne afecteze prea mult. În schimb, dimineață, exploziile se puteau auzi în localitățile de la graniță, ceea ce în mod automat provoacă o stare de neliniște.

Ceea ce nimeni nu credea că se poate întâmpla în secolul XXI, se produce. Războiul în Ucraina a început, într-o operaţiune de amploare lansată de Rusia pe parcursul nopţii, iar azi dimineaţă, puţin după ora 06:00, s-au făcut auzite ecourile exploziilor.

O celulă de criză a fost convocată de către Ministerul Afacerilor Interne pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români în Ucraina. Executivul a anunţat că monitorizează şi evaluează intrările şi ieşirile de gaze naturale pe toate rutele din ţară, asigurând însă că România are suficiente stocuri de gaze în depozite pentru gestionarea sezonului rece.

“În această supremă provocare a timpului nostru, trebuie să fim solidari, să ne fim alături, să ținem piept împreună și, mai ales, să manifestăm respect și grijă unii față de ceilalți.

Acum, la început de primăvară, resimțim mai mult ca oricând cât de mult ne lipsește starea de normalitate pe care o trăiam până acum doi ani. De aceea, este important să ne amintim…

Uniunea Culturală a Rutenilor din România a luat fiinţă în anul 2000 ca o necesitate imediată de organizare a minorităţii rutene. Încă de la înfiinţare, Uniunea a militat pentru promovarea valorilor democraţiei, ale statului de drept în scopul dezvoltării durabile a societăţii românești.

Acum doi ani, în luna ianuarie, am sărbătorit 20 de ani de la înființarea Uniunii Culturale a Rutenilor din România. Importantul eveniment a fost marcat prin acțiuni culturale deosebite. Pentru a da posibilitatea să participe cât mai multe persoane membre ale uniunii sau simpatizanți la activitățile noastre am hotărât, atunci, ca aceste manifestări să se organizeze în filialele noastre, pe parcursul primului semestru.

Astfel, la mijlocul lunii ianuarie, aceste evenimente au debutat în filiala din Arad. La Pecica, într-o frumoasă sală de evenimente, membri și simpatizanți ai uniunii noastre au participat la o manifestare culturală de marcare a celor două decenii. Alături de conducerea uniunii, ne-a onorat cu participarea și domnul Kovacs Emerik – primarul localității Peregu Mare.

După intonarea Imnului național al României, al Imnului Uniunii Europene, al Imnului rutenilor de pretutindeni și al Imnului rutenilor din România, au susținut alocuțiuni domnul dr. Gheorghe Firczak – președintele UCRR, domnul Iulius Firczak – deputat UCRR și domnul Kovacs Emerik – primarul comunei Peregu Mare. Domnul dr. Gheorghe Firczak, în cuvântul său, a prezentat momente din activitatea culturală și organizatorică a uniunii, atât în țară cât și în străinătate, precum și legăturile cu organizațiile membre ale Consiliului Mondial al Rutenilor.

Un moment important din activitatea UCRR a fost organizarea Congresului Mondial al Rutenilor, desfășurat la Sighet în 2007 și la Deva în iunie 2015. Domnul Iulius Firczak a prezentat implicarea sa în activitatea parlamentară, ca reprezentant al UCRR în Camera Deputaților și membru al Comisiei de Finanțe. Domnul Kovacs Emerik a subliniat buna colaborare cu organizația noastră, atât pe plan cultural prin participarea Ansamblului UCRR Holubok la diversele manifestări pe plan local, cât și cu doamna Viorica Bojcsuk, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Peregu Mare din Partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

Și, pentru că orice întâlnire începe cu Cuvântul Domnului, părintele Vasile Bojcsuk, secretarul general al UCRR, a rostit o rugăciune și i-a binecuvântat pe cei prezenți.

A urmat un moment folcloric rutean susținut de ansamblul Holubok care a fost apreciat la superlativ. Momentele muzicale ale întâlnirii au fost susținute de muzicieni desăvârșiți printre care cu mândrie îl amintim pe Casian Bojcsuk, un magician al percuției”, a transmis Francisc Gal, vicepreședinte al Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

Acţiunile UCRR sunt inspirate de activitatea unor iluştri înaintași, cu o contribuţie inestimabilă la afirmarea, păstrarea şi dezvoltarea spiritului rutean.

Scopul declarat al Uniunii Culturale a Rutenilor din România este de cunoaştere, păstrare şi popularizare a istoriei, tradiţiilor şi valorilor culturale a rutenilor, precum şi promovarea înțelegerii şi prieteniei între oameni, între toate etniile din România, pe baza respectului reciproc şi a toleranţei.

 

 



« (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) »