Meniu Principal

sâmbătă, octombrie 10th, 2026

 

CJ Hunedoara | Drumul spre stațiunea Râușor avansează într-un ritm susținut (galerie foto)

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a efectuat astăzi o vizită de lucru pe șantierul drumului județean 686 care asigură accesul spre stațiunea Râușor. Lucrările de reabilitare ale drumului județean DJ 686, desfășurate de Consiliul Județean Hunedoara pe teritoriul comunei Râu de Mori, avansează într-un ritm susținut. În zona localității Suseni, lucrările sunt aproape finalizate, s-a turnat deja strat proaspăt de asfalt și au fost amenajate rigolele pentru scurgerea apelor pluviale. De asemenea, sunt aproape de final lucrările care asigură accesul spre proprietățile localnicilor. În scurt timp, lucrările vor continuaMai mult


Municipiul Deva | Patru blocuri ANL vor fi construite în cartierul Dealul Paiului

Primăria Municipiului Deva a semnat, joi, 8 octombrie 2026, contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate al unui ansamblu de 4 blocuri de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, care vor fi construite pe strada Lotusului, din cartierul Dealul Paiului, pe un teren de aproape 30.000 de metri pătrați. Contractul de servicii, semnat cu S.C. Consulting Grup Expert S.R.L. Moinești, are o valoare de 159.000 de lei (fără TVA) – dintre care 92.000 de lei reprezintă elaborarea studiului de fezabilitate – și o durată de 30 de zile. Noile blocuri ANL vorMai mult


AJOFM Hunedoara | Rezultatele „Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți” 

La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara raportează următoarele rezultate: Au fost contactaţi un număr de 150 de angajatori în vederea participării la Bursă şi au participat efectiv un număr de 52 de agenţi economici, iar oferta de locuri de muncă a numărat 417 posturi. La Bursă au luat parte un număr de 879 de hunedoreni, dintre care 401 absolvenți de învățământ. Au fost selectate 145 de persoane în vederea încadrării, din care 36 de absolvenți de învățământ. Agenţia va monitoriza după un interval de 30Mai mult


Municipiul Deva | Lucrările privind amenajarea accesului la grădinița din cartierul Zăvoi, monitorizate 

Lucian Rus: ”Am promis că revenim cu soluții. Și asta facem… Edilul municipiului Deva, Lucian Rus a făcut o vizită în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor care vizează amenajarea accesului la grădinița din Zăvoi. Lucian Rus, primarul municipiului Deva: “Am fost din nou în teren, la grădinița din Zăvoi, pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a discuta cu echipa care lucrează la amenajarea accesului și la rezolvarea problemelor legate de evacuarea apelor pluviale. Sunt lucruri care poate nu par spectaculoase, dar care contează foarte mult pentru copiii, părinții și cadreleMai mult


Biblioteca Județeană Hunedoara – Deva | Conferința cu titlul „Taina prieteniei prin carte”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu, organizează în ziua de 16 octombrie 2026, ora 17:00, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva, un eveniment cultural-spiritual de mare interes care, cu siguranță, va atrage un numeros public. Prezent din nou la Deva, binecunoscutul și îndrăgitul om de cultură, teolog erudit, părintele profesor Constantin Necula va susține conferința cu titlul „Taina prieteniei prin carte”. Pasionat de lectură, autor el însuși al unui mare număr de cărțiMai mult