Meniu Principal

joi, iulie 30th, 2026

 

Senatorul Călin Marian, mesaj ironic la adresa deputatului PSD, Natalia Intotero: “Scrii poezii în timp ce dai foc Romei!”

Marian:” PSD a descoperit, peste noapte, că este salvatorul României… Senatorul Călin Marian transmite un mesaj ironic la adresa social-democraților în contextul în care în ultimile zile mesajele acestora dau de înțeles că au salvat fondurile europene din PNRR. Senatorul liberal își ilustrează mesajul la adresa PSD: “Scrii poezii în timp ce dai foc Romei!” cu trimtere probabil la împăratul roman Nero, atașând o fotografie în care apare deputatul PSD, Natalia Intotero și Sorin Grindeanu, președintele PSD.  Călin Marian, senator PNL: “PSD a descoperit, peste noapte, că este salvatorul României, iarMai mult


Social-democrații hunedoreni au găsit beleaua din Sănătate! Vetuța Stănescu pusă „cap de afiș” pe motiv de abținere

TSD Hunedoara: „Sănătatea nu se negociază prin abțineri!”…. Social-democrații hunedoreni taxează votul deputatului Vetuța Stănescu care a ales să se abțină, atunci când a fost pusă în dezbaterea Camerei Deputaților, deblocarea unor posturi din Sănătate. Deputatul liberal este prezentat într-o manieră grafică pe pagina de Facebook – TSD Hunedoara ca fiind parte a răului care împreună cu alți deputați liberali s-au abținut la vot atunci când angajații din Sănătate au avut nevoie de sprijinul parlamentarilor. TSD Hunedoara: “În timp ce sistemul medical românesc este în colaps, iar medicii și pacienții resimtMai mult