Meniu Principal

duminică, mai 24th, 2026

 

Noaptea Muzeelor la Orăștie: istorie în miniatură și pași prin cetate (galerie foto)

Noaptea Muzeelor a adus, la Orăștie, o întâlnire între memoria locului, patrimoniu și curiozitatea publicului. Evenimentul a început la muzeul din oraș, unde vizitatorii au putut vedea o serie de diorame cu tematică etnografică și istorică. Una dintre lucrări a reprezentat, în miniatură, un sat țărănesc tradițional, cu gospodării, biserică de lemn, fânețe, animale, drumuri și detalii de viață rurală. Macheta a atras atenția prin migala execuției și prin felul în care a reușit să redea atmosfera unei lumi vechi, legate de sat, muncă și comunitate. Alături de aceasta auMai mult


Eleva Gianina Benteu obține „Premiul pentru excelenţă – Cel mai fidel cititor” al bibliotecii comunale Dobra

 La Secţia de Împrumut Carte pentru Copii a bibliotecii județene, a avut loc o nouă festivitate de premiere din cadrul proiectului „Premiul pentru excelenţă – Cel mai fidel cititor”. Premiul acestei luni a fost oferit elevei Gianina Benteu, din clasa a VI-a a Şcolii Gimnaziale Dobra, pentru pasiunea sa pentru lectură şi pentru activitatea constantă la biblioteca comunală. La eveniment au fost prezenţi domnul Ovidiu Gabriel Bîrlea, reprezentant al Asociaţiei „Zamolxe 182”, şi domnul Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii. Gianina a fost însoţită de Marius Şortan, directorul Şcolii Gimnaziale Dobra,Mai mult


FC Corvinul Hunedoara| Parteneriat cu adidas, prin intermediul R-GOL.com România

DETALII OFICIALE | Parteneriatul cu adidas, prin intermediul R-GOL.com România, reprezintă un nou pas important pentru clubul nostru și pentru suflarea corvinistă. „Suntem extrem de bucuroși să anunțăm acest parteneriat cu adidas, prin intermediul R- GOL.com România. Pentru Corvinul Hunedoara, această colaborare are o valoare aparte, deoarece readuce lângă club un brand care s-a identificat și cu perioada de referință din istoria noastră, în anii ’80. Este un moment simbolic și emoționant pentru toți cei care iubesc Corvinul. În același timp, acest parteneriat confirmă evoluția și seriozitatea proiectului nostru sportivMai mult


ISU Hunedoara| Coliziune între un autoturism și remorca unui camion pe autostrada A1

Seara trecută, pe Autostrada A1, la km. 366, între localitățile Orăștie și Sebeș, s-a produs un accident rutier în urma coliziunii dintre un autoturism și remorca unui camion, ambele aflându-se  pe aceeași direcție de mers. La locul impactului au fost direcționate de urgență echipaje de pompieri de la Detașamentului Orăștie, dar și o ambulanță SAJ. În eveniment au fost implicați cei doi conducători auto, aflați singuri în autovehicule. La sosirea salvatorilor, șoferul autoturismului care a intrat în remorcă era încarcerat și în stare de inconștiență. După acordarea îngrijirilor medicale, echipajulMai mult


ISU Hunedoara| Accident rutier grav în localitatea Bretea Strei

În această dimineață, echipaje ale Detașamentului de pompieri din Hunedoara au intervenit la un accident în urma căruia a fost implicat un autoturism care s-a izbit de un cap de pod, în localitatea Bretea Strei. La locul producerii situației de urgență a fost direcționat și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea pompierilor, conducătorul auto, aruncat din autoturism în urma impactului puternic, era în stare gravă și inconștient, astfel că echipajele medicale au început de urgență manevrele de resuscitare. Din nefericire, acestea nu au avut niciun rezultat,Mai mult