Meniu Principal

joi, februarie 12th, 2026

 

Mihaela Palko a prezentat cititorilor volumul de versuri și proză „Cristale de zahăr”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în luna februarie 2026, la Sala de Lectură, o întâlnire pusă sub semnul poeziei, al atmosferei pline de lirism: după volumul de debut, din anul 2019, intitulat „Am alergat și-am stat în gândul meu”, Mihaela Irina (Piruș) Palko a venit în fața cititorilor cu volumul „Cristale de zahăr”, ce cuprinde versuri și proză. Volumul pune în lumină pasiunea pentru literatură a autoarei, o pasiune născută încă din copilărie. Moderatorul evenimentului a fost cunoscutul jurnalist Alexandru Gruian,Mai mult


Stănescu, președinte PNL Hunedoara: Nu cred în alegerea primarului în două tururi de scrutin (VIDEO)

Invitată la postul local de televiziune Antena 3 Deva, Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara a precizat că nu agreează alegerea primarilor în două tururi de scrutin, motivând că deși pare democratic nu este relevantă o victorie în alegeri în acest sistem de vot. “Susțin alegerile într-un singur tur. Nu în două tururi. Pentru că în contextul actual politic pare că, și l-am auzit pe premierul Bolojan că a spus alegerile dintr-un singur tur. De ce, pentru că în contextul actual politic, se pot creea niște alianțe, de foarte multe oriMai mult


Ghinea (USR) îl acuză pe consilierul prezidențial Vlad Gheorghe că este “sifon la DNA”

Ghinea: Vlad este un ticălos și o sculă a sistemului care încerca să destructureze USR-ul Cristian Ghinea lansează acuzații la adresa fostului coleg de partid, Vlad Gheorghe pe care îl cataloghează ca fiind “o cârtiță” care le cerea primarilor USR să treacă la PNL, în caz contrar fiind amenințați cu procurorii DNA. „În cazul lui Vlad Gheorghe, îmi mențin afirmația că este o «cârtiță». Acum trei ani, când PSD și PNL încercau să impună un regim hibrid în România, când toți primarii USR primeau oferta să treacă la PNL sauMai mult


DEVA: Spectacolul „Romeo și Julieta” se anulează

Din motive independente de voința noastră, reprezentația spectacolului „Romeo și Julieta”, programat pentru data 18 februarie 2026, ora 19:00, se anulează. Organizatorul spectacolului susținut de Teatrul de Balet Sibiu, Iulian Rădoi, ne-a anunțat anularea spectacolului care era programat să aibă loc la Deva. Persoanele care au achiziționat bilete sunt rugate să se prezinte la sediul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva pentru recuperarea contravalorii biletelor, în următorul program: – Luni și Vineri: între orele 11:00 – 14:00 – Miercuri: între orele 14:00 – 17:00 Pentru contravaloarea biletelor achiziționate online, de peMai mult


Castelul Nopcsa își pune hainele de primăvară și oferă: „…un dar pentru femei!”

 Târgul va debuta în data de 6 martie și se va desfășura pe perioada a trei zile (6 – 8 martie)  Ziua 1: pentru bucuria de a începe Târg de primăvară cu meșteri și producători locali, ateliere pentru copii și momente cu dansuri populare, pentru energie bună, alături de Ansamblul Folcloric „Hațegana”.  Ziua 2: pentru frumos, eleganță și recunoștință Vernisaj de expoziție, un moment dedicat Doamnelor (creații vestimentare & accesorii florale) și Gala Recunoștinței – femei care au inspirat județul Hunedoara. Și da — e și spectacol folcloric cu AnsamblulMai mult


Alin Tișe, președintele CJ Cluj către premierul Bolojan: Îți scriu din perspectiva unui liberal…

Alin Tișe, președintele CJ Cluj, către premierul Bolojan: Îți scriu din perspectiva unui liberal, unul dintre “misoginii și lab…gii” din partid, neUSR-izat și nePSD-izat Președintele CJ Cluj, Alin Tișe a postat pe pagina de socializare un mesaj pentru premierul Ilie Bolojan căruia îi transmite că îi scrie în contextul unei amiciții de peste două decenii. “Îți scriu această scrisoare de aici, de la Cluj, și ți-o trimit la București, nu din opoziție și nici ca <să te atac>, ci din amiciția celor peste 20 de ani de când ne cunoaștem. ÎnMai mult


Telecabina Cetății Deva o piesă de muzeu pentru care devenii au plătit patru milioane de euro

De aproape doi ani o investiție care ar fi trebuit să aducă plusvaloare municipiului Deva a devenit subiect de glume pe rețelele de socializare. Telecabina Cetății Deva se dovedește a fi în cele din urmă un proiect ratat pe care nimeni nu vrea să și-l asume, de care toată lumea fuge. Expertize peste expertize, fără soluții sau concluzii clare. Pe scurt, o “românească” care începe să devină trasă la indigo cu investiția care a costat patru milioane de euro. O investiție ratată, probabil din lipsa unei soluții tehnice viabile, careMai mult


Merișanu reduce numărul de angajați din primărie prin desființarea Serviciului de Salubrizare

Florin Govor, consilier local AUR: În loc să plece pilele și relațiile pleacă oamenii muncitori (VIDEO) Un proiect care prevede desființarea Serviciului Public Local de Salubrizare al municipiului Vulcan va fi supus  dezbaterii și aprobării Consiliului Local în cadrul ședinței care va avea loc la sfârșitul lunii. Primarul municipiului Vulcan, inițiatorul acestui proiect, propune ca acest serviciu să fie externalizat, adică preluat de către o firmă privată. În expunerea de motive este precizată o reducere a cheltuielilor cu 20-40 la sută. Rezultatul: 45 de angajați ai Serviciului de Salubrizare aflatMai mult