joi, ianuarie 15th, 2026
Avocatul Mircea Mincea, vicepreședinte AUR Hunedoara: Nimeni nu poate îngrădi sau limita organizarea unui referendum
Mincea: înțeleg ”spaimele” unor politicieni de modă veche În urma declarațiilor președintelui PNL Hunedoara cu privire la referendum local de demitere a primarului comunei Cârjiți, în care spunea că acest demers nu poate fi inițiat, vicepreședintele AUR Hunedoara, Mircea Mincea, de profesie avocat, a explicat pentru „Vocea Hunedoarei” cum se desfășoară un astfel de demers și care sunt căile legale care permit inițierea unui referendum local. „Procedura referendumului local este reglementată de dispozițiile art. 144 – 145 din OUG nr. 57/ 2019 (Codul administrativ). Cererea trebuie să fie motivată, însăMai mult
PNL Hunedoara: referendumul de demitere a primarului comunei Cârjiți nu poate fi organizat!
Într-o postare pe rețele de socializare, președintele PNL Hunedoara este de părere că un referendum de demitere a primarului comunei Cârjiți nu poate fi organizat pentru că nu există motive întemiate. Deputatul liberal, Vetuța Stănescu își argumentează ideea plecând de la faptul că în Codul admnistrativ este prevăzut faptul că, “un astfel de referendum este posibil doar în cazul unor încălcări grave ale legii sau al nesocotirii dovedite a intereselor comunității”. Stănescu are și un mesaj de susținere pentru primarul liberal: “PNL Hunedoara își exprimă ferm susținerea față de doamna DanielaMai mult
De Ziua Culturii Naționale, intrarea la Castelul Nopcsa este gratuită!
Astăzi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, intrarea la Castelul Nopcsa este gratuită. Un motiv în plus să ieși azi, chiar aici, la Săcel. Vizitarea se face în limita programului normal de funcționare. Hai la castel!
REFORMĂ| Bolojan a împărțit cu generozitate banii către partidele politice: 2,8 milioane de euro virate în luna ianuarie
Reforma premierului Ilie Bolojan privind reducerea finanțărilor partidelor politice pare o glumă bună dacă ne uităm la sumele de bani pe care Guvernul i-a virat în luna ianuarie în conturile acestora. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna ianuarie 2026. Potrivit AEP , suma totală depăşeşte 14 milioane de lei, cele mai mari sume fiind virate Partidului Social Democrat (PSD), peste 4,8 milioane de lei, şi Alianţei pentru Unirea Românilor, peste 2,8 milioane de lei, Partidul NaţionalMai mult
Natalia Intotero: De Ziua Culturii Naționale celebrăm valorile fundamentale care ne definesc ca popor
„De Ziua Culturii Naționale celebrăm nu doar geniul lui Mihai Eminescu, ci și valorile fundamentale care ne definesc ca popor. De aceea, cred cu tărie că investiția în cultură nu este un lux, ci o necesitate strategică. O națiune puternică este o națiune care își prețuiește creatorii, își protejează patrimoniul și investește în educația culturală a noilor generații. Astăzi invit pe fiecare dintre dumneavoastră să vă reconectați cu valorile noastre. Citiți o carte de un autor român, vizitați un muzeu local sau pur și simplu ascultați muzica preferată. La mulțiMai mult
ANALIZĂ: Va anunța liderul PSD, Sorin Grindeanu ieșirea partidului de la guvernare?
De două săptămâni președintele PSD lipsește cu desăvârșire din spațiul public! La finalul anului trecut, liderul social-democraților anunța că în partid va avea loc un referendum intern care va decide dacă PSD-ul mai rămâne sau nu la guvernare. A fost ultima declarație a președintelui PSD care pare să-și fi impus o perioadă de silenzio stampa până la finalizarea referendumului. Nicio declarație, nicio poziție cu privire la noile măsuri anunțate de premierul Ilie Bolojan! PSD-ul se află într-o situație extrem de delicată Măsurile impuse de premierul Ilie Bolojan, susținute de PSD,Mai mult

