Meniu Principal

luni, iulie 28th, 2025

 

Țară condusă de idioți și aplaudaci cu valențe de pupincuriști

Stăneasca dă de înțeles că ne-a pus “Dumnezeu mâna în cap” cu Bolojan premier și ne trimite nota de plată Înscăunarea premierilor liberali la Palatul Victoria ne-a fost prezentată de fiecare dată, pe plan local, de către deputatul Vetuța Stănescu ca fiind o „mană cerească” care s-a abătut asupra României. Au curs “râuri de cerneală” din condeiul deputatei, care nu mai contenea să explice „prostimii” și celor “bătuți în cap”, cât sunt de deștepți și de școliți acești premieri și cum va cunoaște România calea spre progres. În sfârșit țaraMai mult


Avertizare meteo – COD GALBEN ȘI PORTOCALIU 

Marți, 29 iulie, între orele 10:00 – 22:00, județul Hunedoara se va afla sub Cod Galben de instabilitate atmosferică, iar zona de sud a județului, inclusiv zona montană, va fi sub Cod Portocaliu. Se vor semnala: averse torențiale, descărcări electrice, grindină, vijelii (rafale de vânt de 50–60 km/h), cantități de apă însemnate: 20–25 l/mp, local chiar peste 30 l/mp, iar în zona de cod portocaliu până la 60 l/mp. Consiliul Județean  Hunedoara


FESTIVALUL PLĂCINTELOR PĂDURENEȘTI 2025 – Programul evenimentului

FESTIVALUL PLĂCINTELOR PĂDURENEȘTI 2025 Ediția a VI – a / 14-15 august Comuna Cerbăl – Poiana Răchițelii 14 August: Ora 19:00 – STANA STEPĂNESCU ȘI FORMAȚIA BANAT EXPRESS Alina Radi / Roxana Groza ORA 24:00 – Cel mai mare foc de tabără / Proiecții video și lasere 15 August: Ora 10:00 – Sfânta Liturghie – Biserica din Poiana Răchițelii Ora 12:00 – Crucea în țarină, Parada ” Costumelor Pădurenești ” ORA 13:00 – Concurs de crăpat boci, Concurs de făcut arc cu săgeși și tras la țîntă, Concurs de depănatMai mult


Un nou proiect la Spitalul Municipal Hunedoara: Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici

Cardiacii cu probleme severe au şansă la viaţă. USTACC modern la spitalul din Hunedoara Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) va asigura servicii medicale complete pentru diagnosticul, stabilizarea, tratamentul și monitorizarea pacientului cu boli cardiovasculare severe. Spitalul Municipal Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara mai face un pas vital pentru pacienții care i se adresează, dorind ca în baza unei finanțări accesate prin Programul Sănătate să modernizeze acest Compartiment cu rol major în salvarea de vieți. Îngrijire avansată, monitorizare și tratament intensiv ,,Vom depune în această lunăMai mult


DEVA: Administrația locală susține evenimentele care aduc valoare comunității

Primarul Municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, a participat vineri, 25 iulie, alături de Florin Maxim – fondatorul Hospitality Culture Institute și organizator al evenimentului – și de chef Ioana Bogdan, la deschiderea oficială a Urbea Food Fest, festivalul care transformă, timp de trei zile, Piața Unirii în inima orașului. Prezența primarului la acest eveniment simbolizează angajamentul administrației locale de a susține parteneriatele public-private, esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a municipiului. Colaborările dintre autorități și mediul privat aduc beneficii reale pentru comunitate – de la economie locală activă până la viață urbanăMai mult


Vasile Cărăguț, președinte PSD Geoagiu:” Orașul Geoagiu merită mai mult decât circ și promisiuni!”

Dragi cetățeni ai orașului Geoagiu, A trecut aproape un an de când noua administrație conduce orașul nostru. Un an care, din păcate, a însemnat mai multă vorbă decât fapte, mai multe justificări decât soluții și mai multe scandaluri decât proiecte finalizate. Zi de zi, auzim aceeași placă: „greaua moștenire”. Însă noua conducere uită să mulțumească fostei administrații pentru tot ce a găsit pregătit: aproape 30 de proiecte aflate în diverse stadii – unele mai avansate, altele în curs de execuție – lăsate pe masă, gata de continuat și dus laMai mult


Cinci puncte suplimentare în ședința ordinară de astăzi, a CJ Hunedoara

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara din data de 28 iulie 2025, a fost completată cu următoarele puncte suplimentare: 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei, Statului de funcţii și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara; 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului propriu al Județului Hunedoara pe anul 2025, virările de credite bugetare în cadrul bugetului, precum și modificarea programului de investiții anexă la buget; 3. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetelor de venituri șiMai mult


Pavel Dupta, consul onorific al Republicii Macedonia de Nord în vizită la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a avut onoarea de a-l primi în vizită pe domnul Pavel Ernest Dupta, consul onorific al Republicii Macedonia de Nord la Timișoara, însoțit de domnul Cosmin Joițoiu, consilier în cadrul Compartimentului Investitori și Relații Externe al Primăriei Municipiului Deva. Domnul consul, un om deschis și cald, a venit cu o donație valoroasă de carte în limba macedoneană – volume frumos legate în piele, din literatura macedoneană și universală – pe care le-am primit cu mare bucurie. Acest gest simbolic și generos întărește legăturile culturale dintreMai mult