Meniu Principal

miercuri, aprilie 16th, 2025

 

BRAD: Lucrările la centrala termică cu cogenerare au intrat în linie dreaptă

Au început lucrarile la noua centrală termică a municipiului Brad. Astăzi fiind turnată  prima cupă de beton la radierul de egalizare al rezervoarelor de combustibil. Centrala este amplasată pe strada Vânătorilor )fosta zonă Racova) Valoarea totală a investiției este 60.701.288,95 lei cu TVA,  din care buget de stat 51.596.095,61 lei prin Programul Termoficarea 2019 2027 si suma de 9.105.193,34 lei din bugetul local. Noua Centrală Termica va funcționa cu trei tipuri de combustibil: gaz metan, păcură și biomasă producând si energie electrică. Timpul de execuție este de 12 luni. FinalizareaMai mult


Campanie de dezinsecție la Deva

Primăria Municipiului Deva în colaborare cu Societatea Comercială DD CHIM SRL vă aduc la cunoștință faptul că în perioada 15-30.04.2025, în intervalul orar 6:00-8:00 se vor desfășura acțiuni de dezinsecție terestră (combatere larve țânțari) pe raza domeniului public al municipiului Deva. Vor fi efectuate trei etape, la un interval de 3-5 zile, în cadrul perioadei precizate. Produsul utilizat este Vectobac WG cu o concentratie de 500gr/Ha. Produsul se regăsește în Registrul Național al Produselor Biocide si este avizat pentru profilaxia sanitar – umană de către Ministerul Sănătății. Persoanele cu probleme respiratoriiMai mult


Program special de Paște la Serviciul Public de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Deva

Cu prilejul sărbătorii Paștelui, vă aducem la cunoștință programul special de funcționare al Serviciului Public de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Deva, valabil în perioada 18–22 aprilie 2025. Evidența Persoanelor – Program de lucru: Vineri, 18 aprilie (Vinerea Mare): Închis Sâmbătă, 19 aprilie: Închis Duminică, 20 aprilie (Prima zi de Paște): Închis Luni, 21 aprilie (A doua zi de Paște): Închis Marți, 22 aprilie: Program normal Stare Civilă – Program de lucru: Vineri, 18 aprilie (Vinerea Mare): Închis Sâmbătă, 19 aprilie: Program special pentru înregistrarea deceselor, între orele 10:00Mai mult


DAS Deva: Program special în perioada 18 – 21 aprilie 2025

 Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința persoanelor interesate că nu va desfășura program cu publicul în perioada 18 – 21 aprilie 2025.  Ultima zi de vineri înaintea Paștelui, precum și prima și a doua zi de Paști sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii. Începând de marți, 22 aprilie 2025, ora 8:00, Direcția de Asistență Socială Deva își va relua programul obișnuit de lucru cu publicul. Direcția de Asistență Socială Deva


Călin Marian: Colegul și prietenul meu Irinel Faur ales în funcția de viceprimar al municipiului Deva!

Victoria liberală din Consiliul Local Deva, trâmbițată de liberali. Senatorul liberal, Călin Marian a ținut să-l felicite personal pe consilierul local, Irinel Faur ales viceprimar al municipiului Deva. Senatorul a supravegheat modul în care s-a desfășurat votul în consiliul local și a consemnat pe pagina de socializare această reușită: „Colegul și prietenul meu Irinel Faur, președintele PNL Deva, a fost ales astăzi în funcția de viceprimar al municipiului Deva! Această numire reprezintă o recunoaștere a profesionalismului, seriozității și implicării de care a dat dovadă în întreaga activitate politică și administrativă.Mai mult


DEVA: Programul transportului public local în perioada sărbătorilor de Paști

Societatea de Transport Public Local Deva SRL anunță programul după care vor circula mijloacele de transport în comun din municipiul Deva, în perioada 18-21 aprilie 2025. Autobuzele societății de transport vor circula în această perioadă după următorul orar: Vineri, 18 aprilie – program normal pe toate traseele Sâmbătă, 19 aprilie – program între orele 6:00-18:00 pe toate traseele Dumincă, 20 aprilie  – nu se circulă Luni, 21 aprilie – program de Duminică Începând de marţi, 22 aprilie 2025, programul de circulație a mijloacelor de transport public local din municipiul Deva revine la normal.Mai mult