Meniu Principal

miercuri, octombrie 16th, 2024

 

BRAD: Pași importanți pentru dezvoltarea învătământului antepreșcolar și preșcolar

Se lucrează intens la finalizarea infrastructurii noi ce va găzdui peste 200 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 6 ani din cadrul Grădiniței cu program prelungit ”Floare de Colț” Brad. În viitorul apropiat va fi montat și locul de joacă prevăzut în proiect! Clădirea destinată activității educaționale are 3 niveluri și o suprafață totală de peste 1.600 mp. Întregul proiect a fost început prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, iar etapa a II-a va fi implementată cu sprijinul Programului Regional Vest 2021-2027, contribuind la creareaMai mult


Lucrările la autostrada A1 Lugoj-Deva avansează în ritm susținut (galerie foto)

Se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea de balast), la evacuarea scurgerii apelor, la structuri (pasaje și viaducte), la podețe. Pe șantier au intrat și partenerii bosniaci ai antreprenorului – Euro-Asfalt – care efectuează activități topografice și fac pregătiri pentru platforma de acces la viitoarele tuneluri. Continuă aprovizionarea cu anrocamente în depozitul din zona Holdea și aprovizionarea cu balast în depozitul din organizarea de șantier- a comunicat DRDP Timișoara “Lotul 2 al autostrăzii include unul dintre cele mai remarcabile repere tehnice din țară – Tunelul T2,Mai mult


USR Hunedoara a depus listele pentru alegerile parlamentare

Candidaturi pentru alegerile parlamentare, depuse la Biroul Electoral Județean:  Pollyanna Hangan, deputat USR Hunedoara, deschide lista pentru Camera Deputaților. La Senat, prima opțiune este președinta USR Hunedoara, Oana Biriș. Pentru Camera Deputaților: 2. Adrian Secui 3. Eugen Toncea 4. Claudiu Buzețelu 5. Camelia Jula-Wratto 6. Florin Firescu Pentru Senat: 2. Mihai Zvîncă 3. Sergiu Șovoială 4. Lenuța Angalita


VASILICĂ POTECĂ, senator AUR: Moțiunea de cenzură propusă de USR a avut doar un scop electoral

Vasilică Potecă, senator AUR: „Moțiunea de cenzură a celor de la USR și Elena Lasconi, a avut un scop electoral”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, organizată la sediul AUR Hunedoara. Senatorul a precizat că partidul AUR ar fi susținut o moțiune de cenzură indiferent de ce partid ar fi fost depusă: „Partidul AUR nu putea să spună că nu se solidarizează cu orice partid din opoziție care ar fi depus o moțiune de cenzură. Altfel, s-ar fi spus că partidul AUR este de acord cu actuala politicăMai mult


JUDEȚUL HUNEDOARA: Conferință la Nivel Înalt pe Probleme de Tineret, Copii și Familie

„A fost o mare onoare să fiu gazda Conferinței la Nivel Înalt pe Probleme de Tineret, Copii și Familie, desfășurată într-un loc emblematic al județului Hunedoara, Castelul Corvinilor. Ne-au onorat cu prezența oficiali guvernamentali din România și reprezentanți la nivel de ministru din Benin, Bulgaria, Malta, precum și secretari de stat și directori generali din Polonia, Austria și Slovacia. De asemenea, am avut deosebita plăcere de a o primi pe doamna dr. Najat Maala M’jid, reprezentant special al Secretarului General al ONU pentru violență împotriva copiilor. 35 de ani deMai mult


„O noapte furtunoasă” face furori! Două reprezentații într-o seară la Deva

În urma solicitărilor numeroase din partea publicului, spectacolul „O noapte furtunoasă” va avea loc în două reprezentații, în aceeași zi, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Datorită interesului uriaș pentru această comedie clasică, am decis să oferim publicului o șansă în plus de a se bucura de umorul și energia inconfundabile ale personajelor lui Caragiale. În data de 19 noiembrie 2024, pe lângă reprezentația de la ora 19:00, spectacolul va putea fi urmărit și de la ora 17:00. Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon: 0721.055.037. Centrul CulturalMai mult


GEOAGIU: S-a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea drumurilor din localitatea Gelmar

Primarul orașului Geoagiu, Vasile Cărăguț a semnat contractul de finanțare împreună cu ministrul responsabil pentru dezvoltare, administrație publică și lucrări publice, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Acest proiect vizează reabilitarea și modernizarea drumurilor din interiorul localității Gelmar, oraș Geoagiu. Obiectivul contractului constă în alocarea unei finanțări de 3.212.904,56 lei din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru realizarea investiției Reabilitare si modernizare drumuri din interiorul localității sat Gelmar, oraș Geoagiu, județul Hunedoara’’, în baza Ordinului Ministrului nr. 2364/2022. Valoarea totală a investiției este de 3.309.370,75 lei. AcestMai mult


BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ HUNEDOARA: Întâlnire cu un distins diplomat (galerie foto)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, a organizat, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, ediția a XXIII-a, o întâlnire cu domnul prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, reputat istoric, cercetător, membru corespondent al Academiei Române, expert în relații internaționale, diplomat, fost negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Intelectual de ținută, cu o vastă operă științifică, autor a peste 30 de cărți de specialitate, prof. Vasile Pușcaș este un reputat expert în relații  internaționale, integrareMai mult