Meniu Principal

duminică, septembrie 15th, 2024

 

DN 76: Trei autoturisme implicate într-un accident rutier

Printr-un apel la numărul unic pentru situații de urgență 112, a fost anunțat un accident rutier produs pe DN 76, în apropiere de localitatea Vălișoara. Spre locul indicat s-au mobilizat pompierii Detașamentului Deva și cei ai Punctului de Lucru Băița cu două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD. De asemenea, în sprijinul acestora au acționat pompierii Secției Brad cu o autospecială de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, echipajele operative au constatat că, în accident au fost implicateMai mult


VETUȚA STĂNESCU: Domnule Toma nu renunț la demersul meu și la legea care să ii ajute pe mineri!

„PSD este în epoca isteriei politice, după ce și-a dinamitat electoratul fidel din județul Hunedoara, cu o lege a pensiilor parcă înadins construită să-i nenorocească pe cei care au muncit în condiții grele Am luat act de poziția elucubrantă a deputatului Ilie Toma, care pare că nu a înțeles nimic din mesajul meu, prin care nu am cerut nimic în afară de unitate în acțiune pentru parlamentarii din județul Hunedoara, în beneficiul oamenilor pe care îi reprezentăm în Parlamentul României. Am cerut doar să ne asumăm împreună o lege careMai mult


ORĂȘTIE: Prima zi a festivalului medieval „Cetatea Vie” a animat străzile orașului

GALERIE FOTO: Sursa foto: Facebook


Municipiul Orăștie pus pe harta tursitică a județului: Transformare spectaculoasă a Cetății Orăștiei

Cel mai ambițios proiect al primarului, Ovidiu Bălan a prins „viață”. „Cetatea Vie” primul festival medieval, pune în valoare Cetatea Orăștiei și deschide o primă etapă în promovarea acestui obiectiv turstic. GALERIE FOTO: