Meniu Principal

joi, iulie 25th, 2024

 

Corvinul Hunedoara joacă, astăzi, cu vicecampioana Croației, HNK Rijeka

Aflați în fața unui meci extrem de important, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor le-a transmis jucătorilor Corvinului un mesaj de susținere: „FC Corvinul 1921 Hunedoara se află, astăzi, în fața unui meci important din turul II al Europa League. De la ora 20.00, pe stadionul Municipal din Sibiu, Corvinul joacă meciul tur împotriva vicecampioanei Croației, HNK Rijeka. Sunt mândru că echipa noastră a avut un parcurs excelent în Liga a II-a, a cucerit Cupa României, iar odată ajunsă în preliminariile Europa League a arătat că nu se teme de adversariMai mult


CJ Hunedoara, acord de parteneriat cu Municipiul Orăștie pentru două investiții importante

În această dimineață, Consiliul Județean Hunedoara s-a întrunit în ședință extraordinară, desfășurată în sistem videoconferință. Împreună cu colegii consilieri județeni prezenți, am dezbătut și aprobat un proiect care vizează noi investiții la Spitalul Județean de Urgență Deva și realizarea a două proiecte în parteneriat cu Municipiul Orăștie, finanțate prin Programul Regional Vest. Astfel, am aprobat documentația tehnico-economică (faza DALI) și indicatorii aferenți, care vizează realizarea unor lucrări la instalațiile electrice interioare la ambulatoriul de specialitate (policlinica) spitalului din Deva. Investiția are în vedere îmbunătățirea instalației electrice pentru alimentarea echipamentelor medicaleMai mult


Pentru două zile, Deva devine capitala jazz-ului din România

Primăria Municipiului Devași Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează a șaptea ediție a festivalului Deva Jazz Fest. Este un eveniment cultural internațional dedicat iubitorilor de jazz din întreaga țară. Festivalul se va desfășura în perioada 24-25 august 2024, în Parcul Cetate Deva. Deva Jazz Fest 2024 va fi o ediție de excepție, prin participarea unor artiști renumiți din USA, Danemarca, Italia, Maria Britanie și România. Festivalul își propune să ofere o platformă pentru diverse stiluri, de la jazzul clasic la cele mai noi forme de exprimare artistică asigurând diversitatea deja recunoscutăMai mult


HUNEDOARA: Încă un proiect marca „Handmade concept” a fost finalizat

Suntem extrem de entuziasmați să vă anunțăm că unul dintre pereții Școlii Nr. 6 a fost finalizat, aducând un plus de frumusețe și inspirație comunității noastre! Această lucrare spectaculoasă face parte dintr-un proiect artistic, care unește două creații prin citatul profund: „Natura este arta divină. Fauna este sufletul ei viu.” Cerbul nostru, care se contopește cu natura înconjurătoare, simbolizează fauna, sufletul viu al naturii. Cerbul, ca simbol, este cunoscut pentru grația, eleganța și puterea sa. În multe culturi, cerbul reprezintă renașterea și regenerarea, un mesager al pădurii și al viețiiMai mult