joi, martie 21st, 2024
Candidaturile lui Florin Oancea și Călin Marian, validate de Biroul Politic Național al PNL
Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Hunedoara, Călin Petru Marian, și candidatul PNL la Primăria Municipiului Deva, Florin Oancea, au fost validați astăzi! Sunt liberali destoinici, adevărați lideri, care au dovedit că, prin implicare și seriozitate, pot face performanță în administrație. Am deplină încredere în cei doi, la fel ca și colegii noștri liberali din Hunedoara, și știu că oamenii le vor da votul câștigător la alegerile din data de 9 iunie! Vetuța Stănescu, președinte PNL Hunedoara
Un proiect spectaculos – Reabilitarea Incintei I a Cetății Deva este aproape de final
Simbolul orașului nostru este Cetatea Devei Lucrările de reabilitare a zonei urbane Dealul Cetății Deva, Monument al Naturii și Istoric cu valoare turistică ridicată din municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I sunt aproape de finalizare (în procent de 98%). În preajma sărbătorilor pascale vom reuși să facem recepția la terminarea lucrărilor. Este un proiect deosebit care a fost avizat de Ministerul Culturii. Principalele materiale folosite de constructor sunt lemnul și piatra. Lucrările exterioare au vizat 3 zone: curtea mare, curtea mică și zona de legătură dintre cele două curți (fostulMai mult
DEVA: Filmul românesc „2020” – o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc la Cinema City
Echipa filmului „2020” va fi prezentă la Deva pe 21 martie, la Cinema City, de la ora 19.00 Regizorul Bobby Bărbăcioru și Vent D’Est aduc la viață un lungmetraj exuberant, inspirat din scurtmetrajul „Remisivir” (premiat cu Remi Gold la World-Fest Houston) Deva, 21 martie – Filmul „2020”, un lungmetraj cu o exprimare aparte, comică, dar și dramatică, va intra pe marile ecrane din România începând din 15 martie 2024. Filmul regizorului Bobby Bărbăcioru este un testimonial care amintește despre începutul unei ere contradictorii și iraționale, pe care am trăit-o cuMai mult