marți, octombrie 3rd, 2023
Cum și-au bătut joc instituțiile statului de cetățenii din Aninoasa
În luna februarie un cutremur în zona județului Gorj, afecta iremediabil 11 clădiri din Aninoasa. Niște case ponosite, dar acele case erau toată averea pe care cei năpăstuiți de soartă o aveau pe viața lor. Pentru că au simțit “miros de pradă” precum hienele care își adulmecă victima, potentații județului, în frunte cu prefectul au dat iama prin sărăcia lucie din acel cartier în căutarea unor ședințe foto care să impresioneze publicul. Declarațiile sforăitoare de la fața locului, obiectivele camerelor de filmat și blitzurile aparatelor foto nu mai conteneau săMai mult
Marinescu îl compară pe Burduja cu Roger Federer. Noroc că s-a lăsat Burduja de tenis! Altfel, Federer era mic copil la tenis, acuma!
Dacă practici tenisul de mic, când ești mare numa’ te joci! Asta ar fi concluzia pe care o putem trage citind vorba lungă, lipicioasă și umedă cu care Dan Marinescu, liberalul din Vulcan îl preamărește, proslăvește și îmbucură pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Rar mi-a fost dat să văd un astfel de comunicat, și cred că doar în perioada comunistă se mai aduceau astfel de elogii “marilor conducători”. Din păcate aici am ajuns ca societate, asta este realitatea. Trebuie să știi să “lingi cu pricepere clanța la partid” ca săMai mult
Radu Paraschivescu- lansare de carte
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Humanitas din București, organizează, în ziua de 10 octombrie 2023, ora 1800, în cadrul ediției din acest an a Salonului Hunedorean al Cărții, o nouă întâlnire cu îndrăgitul scriitor, traducător și om de televiziune Radu Paraschivescu, prezent la Deva pentru a-și lansa cele mai recente cărți, ambele apărute la Editura Humanitas: Podul Diavolului și Garoafe la bordel. Opera literară a lui Radu Paraschivescu se bucură de un binemeritat succes, scriitura inteligentă, umorul debordantMai mult
DEVA: Încep înscrierile la Festivalul Național de Dans
Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva dau startul înscrierilor pentru Festivalul Național de Dans ,,Face of Dance”, care va avea loc în 11 noiembrie 2023. Festivalul se adresează copiilor şi tinerilor care studiază arta coregrafică în cadrul cluburilor şi palatelor copiilor, şcolilor, liceelor, asociaţiilor şi centrelor culturale. Înscrierea în concurs Competitorii se pot înscrie pe site-ul www.centrulculturaldeva.ro, secțiunea Face of Dance 2023, www.centrulculturaldeva.ro/face-of-dance/, completând formularul de înscriere, până la data de 20 octombrie 2023. Fondul muzical al momentelor înscrise în concurs va fi trimis o dată cu formularulMai mult
DEVA: Activitatea Poliției Locale în luna septembrie 2023
În perioada 01.09.2023 – 30.10.2023, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr. 155/2010 Poliției Locale coroborate cu prevederile HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-Cadru de organizare și funcționare a Poliției Locale și cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici (r) precum și în conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local Deva, au acționat în raza de competență, înregistrând următoarele rezultate 1.Structura Ordine și Liniște Publică (OP); Polițiștii locali au aplicat un număr de 73 sancțiuni; 2. Structura Circulație pe Drumurile Publice (CR)Mai mult
S.P.I.G.M. Deva vă informează
În data de 03.10.2023 se vor efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele mentionate. Vă mulțumim!
ȘEDINȚĂ DE GUVERN PENTRU REZOLVAREA PROBLEMEI CEH
Premierul își respectă cuvântul dat sindicaliștilor din Valea Jiului. Astăzi Guvernul adoptă într-o ședință extraordinară alocarea a 50 de milioane de lei, din Fondul de rezervă, pentru a permite continuarea activității celor 2.000 de angajați ai complexului energetic. De asemenea, se aprobă actele normative necesare reorganizării activității, conform planului convenit cu reprezentanții minerilor Complexul Energetic Hunedoara este în insolvență din 2019. Reorganizarea activității presupune înființarea unei noi societăți, respectiv Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA, care va prelua activele actualului complex energetic, precum și cei 2.000 de angajați. Pe lângăMai mult
NOILE REGLEMENTĂRI DIN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC
Unul din principiile vizate de Guvern este supraimpozitarea luxului, a viciului și a profitului excesiv. Jocurile de noroc sunt un viciu și trebuie supraimpozitate, pe de o parte pentru a descuraja participarea la astfel de activități, iar pe de altă parte pentru a folosi resursele obținute pentru tratarea celor afectați de dependența de jocuri de noroc. În plus, trebuie prevenită expunerea minorilor la acest viciu. PSD și Guvernul acționează pe toate aceste direcții: scoaterea jocurilor de noroc în afara localității, supraimpozitarea activității și un fond gigant, constituit de firmele dinMai mult