Meniu Principal

joi, aprilie 20th, 2023

 

Dreptate pentru proprietarii de terenuri din zonele necolectivizate

Camera Deputaților a votat astăzi proiectul de lege Pl-x nr. 354/2022 pe care l-am inițiat alături de colegul meu – deputatul PNL Florin Roman, ce permite emiterea titlurilor de proprietate pentru deținătorii terenurilor din zonele care nu au fost colectivizate. Prin adoptarea acestui proiect de lege, comisiile județene de fond funciar vor putea să aplice în mod unitar legea în ceea ce privește punerea în posesie și acolo unde se poate face dovada faptului că proprietarii terenurilor au plătit impozite pe acele terenuri și nu fac obiectul unor revendicări. InițiativaMai mult


Comisia Europeană susține fermierii români și industria alimentară

În scrisoarea pe care am trimis-o zilele trecute președintei Ursula von der Leyen, am cerut măsuri pentru protejarea fermierilor afectați de exporturile de cereale ucrainene. Prin răspunsul trimis, Comisia Europeană susține fermierii români și industria alimentară, așa cum o facem și noi, de la nivelul guvernului. De la Bruxelles va mai veni încă un pachet financiar destinat fermierilor din țările afectate, care va avea o valoare aproape dublă față de cel inițial, așa cum a cerut și președintele Klaus Iohannis. De asemenea, vor fi adoptate măsuri preventive pentru anumite categoriiMai mult


O nouă investiție în județul Hunedoara

președintele Laurențiu Nistor a primit la Consiliul Județean Hunedoara o delegație formată din reprezentanții companiei chineze KSHG Auto Harness GmbH, respectiv doamna Min Chen – CEO și domnul Chuck Guo – Managing Partener, ai Bank of China Romania, domnul Lixin Guo – Director General și Lexuan Li – Departamentul Corporații, însoțiți de primarul comunei Băcia, Florin Alba, și directorul CT Park Deva, Cosmin Bolfoș. „Am fost informat despre intențiile companiei chineze de a deschide în cel mai scurt timp, la Băcia, o linie de producție care va asigura piese șiMai mult


CJ Hunedoara, partener în organizarea Olimpiadei Naționale de Religie – Cultul Ortodox, clasele V-VIII

Consiliul Județean Hunedoara susține în mod constant și consistent organizarea olimpiadelor și concursurilor școlare! Susținând performanța în educație, susținem de fapt viitorul. Rezultatele foarte bune obținute de elevi ne bucură și ne motivează să premiem fiecare performanță. Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: „Pentru noi este o mare bucurie, dar și o aleasă onoare să găzduim Olimpiada Națională de Religie pentru elevii din învățământul gimnazial, cu atât mai mult cu cât județul Hunedoara păstrează un bogat patrimoniu format din mărturii ale credinței noastre creștine. Cred că, împreună, autoritățile publice, școala șiMai mult


„Profil de cărturar: Ovid Densusianu”

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea și 85 de ani de la moartea lui Ovid Densusianu, savantul român al cărui nume îl poartă biblioteca noastră. Lingvist, critic și istoric literar, folclorist, poet și gazetar, om de cultură complet, viața și creația acestui important om de litere vor fi evocate în cadrul unei manifestări cultural-educative intitulate „Profil de cărturar: Ovid Densusianu”, care va avea loc în ziua de 26 aprilie 2023, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”. Deși nu este născut înMai mult