Meniu Principal

miercuri, mai 25th, 2022

 

Tranziția energetică a UE, posibilă dacă reuşim diversificarea surselor de aprovizionare

Winkler: Particip la o delegație a Comisiei de Comerț Internațional a Parlamentului European la Santiago de Chile  Ne-am întâlnit cu ministrul Muncii și Securității Sociale, Jeannette Jara, ministrul Minelor, Marcela Hernando, și ministrul Economiei, Nicolas Grau. Am purtat discuții cu Álvaro Elizalde, preşedintele Senatului, şi o delegație de senatori. Analizăm împreună cu partenerii noştri din Chile modernizarea Acordului de Asociere care include şi un Acord de Comerț Liber extrem de ambițios. Tranziția energetică a UE este posibilă numai dacă reuşim diversificarea surselor de aprovizionare, iar pentru aceasta avem nevoie deMai mult


„Undă verde” pentru lucrările de pe „Coridorul de Vest”

Ieri, la sediul Primăriei municipiului Hunedoara a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor în cadrul proiectului intitulat „Modernizarea transportului în municipiul Hunedoara prin investiţii în transportul public ecologic – Coridorul de Vest” În urma licitaţiei, contractul de lucrări a fost adjudecat de societatea Hidro Salt B 92 Bucureşti. Valoarea totală a proiectului intitulat, pe scurt, „Coridorul de Vest” este de 45.743.840,51 lei, cea mai mare parte a sumei provenind din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, municipalitatea contribuind cu doar 2 la sută din bugetul totalMai mult


Peste 109 de milioane de euro pentru apicultori

Au fost semnate contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale POR Vest 2021-2027, avizat de Executiv și transmis către Comisia Europeană REPowerEU: Un nou plan în lucru la nivelul Comisiei Europene pentru sprijinirea soluțiilor și investițiilor în sectorul energetic PNRR: Cadrul pentru derularea instrumentelor financiare pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii, în consultare publică! PNRR: 784 de cereri de finanțare depuse în prima oră de la deschiderea apelurilor pe componenta „Fondul Local” CONSULTĂRI PUBLICE  Procedura pentru acordarea de microgranturi întreprinderilor din sectorul agroalimentar, în consultare publică ! MăsuraMai mult


Potecă: Istoria PNL se împleteşte cu istoria modernă a României

Ieri, s-au împlinit 147 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, primul partid politic din România. Istoria PNL se împleteşte, de-a lungul celor 147 de ani, cu istoria modernă a României.  PNL a dat ţării oameni de stat, cărturari, economişti, gânditori care şi-au adus în mod decisiv aportul la dezvoltarea economică şi socială a ţării. M-am bucurat să pot fi present, alături de colegii mei liberali, la evenimentul: „Brătienii, părinții liberalismului românesc”, eveniment la care au participat: Președintele României – Klaus Iohannis, Premierul Guvernului României și Președintele PNL –Mai mult


Rămânem garantul democrației și un apărător al valorilor fundamentale

Partidul Național Liberal, cel mai longeviv partid din România, a sărbătorit 147 de ani de la semnarea actului de înființare  Așa cum a demonstrat de-a lungul vremii prin liderii săi, Partidul Național Liberal este un partid de construcție politică, instituțională, economică și socială. Am demonstrat unitate, am demonstrat implicare, am demonstrat că suntem prezenți chiar și în cele mai dificile pagini ale istoriei patriei noastre. Partidul Național Liberal a contribuit la întemeierea României moderne, la înfăptuirea celor mai importante momente: prima Constituție, dobândirea independeței de stat, reforme in educație șiMai mult


NOI MĂSURI ”SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA”

În mai puțin de o săptămână de la anunțul președintelui PSD, Coaliția a aprobat un nou set de măsuri pentru sprijinirea populației și refacerea echilibrelor economice . PSD a urmărit, și are drept prioritate în perioada următoare, să ajute cât mai mult posibil categoriile cele mai vulnerabile să facă față scumpirilor DE LA 1 IULIE 3,2 milioane de pensionari, cu pensia mai mică de 2.000 de lei/lună vor primi un sprijin unic de 700 de lei; 1,2 milioane de salariați din sistemul public vor beneficia de creșterea cu un sfertMai mult


Direcție clară pentru programele de alimentație din școli

Am încheiat prima întâlnire a grupului de lucru privind alimentația în școli Alături de colegi parlamentari, din toate grupurile politice, reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, am avut, ieri, o primă discuție în acest cadru. Încercăm să identificăm, împreună, o direcție clară pentru programele de alimentație din școlile românești. Cornul și laptele și programele pilot actuale au fost bune la momentul lor. Însă, este nevoie de mai mult pentru elevii noștri. Mă bucur că obiectivele noastre sunt aliniate și că această primă întâlnireMai mult


LIKE&SHARE. Proiect european, abordare „de coșmar”

După cum se cunoaște, în prezent, se execută lucrări de modernizare a drumurilor județene care formează Culoarul Trafic Mureș Nord. Este vorba despre un proiect cu finanțare europeană accesat de Consiliul Județean Hunedoara care vizează reabilitarea unui număr de aproximativ 70 de kilometri de drumuri județene, de-a lungul râului Mureș, de la limita cu județul Alba până la Ilia. Lucrările la cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ au început în vara anului trecut și au un termen de execuție de 20 de luni de la data începerii.Mai mult


Eveniment cultural – „Trofeul Micului Cititor”

An de an, în preajma zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează un atractiv eveniment cultural prin care sunt premiați câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”. Anul acesta, festivitatea de premiere va avea loc în ziua de 31 mai 2022, ora 1000, la Teatrul de Artă Deva, Sala Mare. Tradiționalul „trofeu” este acordat după criterii menite să atragă spre bibliotecă, spre lectură, un număr cât mai mare de copii cărora dorim să le cultivăm dragostea față de cărți. Criteriul care aMai mult