vineri, aprilie 15th, 2022
Voluntari pentru o zi
300 de copii de la Grădiniţa PP7 au dăruit bucurie persoanelor vârstnice O idee și o săptămână de muncă, plus 300 de copii și 45 de educatoare cu dorinţa de a dărui bucurie celor din jur. Aşa poate fi descrisă, pe scurt, acţiunea desfăşurată, miercuri, 13 aprilie 2022, de Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Deva şi structurile aparţinătoare (Grădiniţele PP1, PP2, PP6 şi PN3) în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială Deva. O săptămână întreagă, copiii şi-au folosit imaginaţia pentru a confecționa felicitări cu iepuraşi, flori şi ouă încondeiate,Mai mult
Educație Financiară în școli și acasă
Timp de 3 săptămâni, Strategia pentru educație financiară va fi în lansată în dezbatere publică, a anunțat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu în cadrul conferinței online Educație Financiară în școli și acasă, susținută de Edupedu.ro în parteneriat cu Școala de Bani și Banca Comercială Română. Ministrul Educației a explicat, în cadrul dezbaterii Educație financiară în școli și acasă, că “elevii, în special cei de liceu, sunt mai obișnuiți cu privire la instrumentele de plata modernă, decât sunt adulții. Aceștia au probleme la plăți online, cu cardul sau cu telefonul, în timp ce tinerii, nu”,Mai mult
La Hărău și Simeria, discuții despre problemele comunității
Am discutat ieri, la primăria comunei Hărău, cu primarul Albu Weber Lucian despre proiectele pe care le are depuse prin programul Anghel Salignyi, despre dezvoltarea comunei precum și alte probleme punctuale cu care se confruntă din punct de vedere al funcționării administrative, dar și din punct de vedere legislativ. De asemenea, tot ieri, am fost și la primăria orașului Simeria unde, împreună primarul Iulius Bedea am discutat despre probleme comunității și proiectele pe care le are de realizat în continuare. Deputat PSD – Viorel Sălan
PSD, în sprijinul românilor, agriculturii și al mediului de afaceri
Actualul context economic este dificil și este o realitate cu care ne confruntăm toți. Cetățenii și economia României ACUM au cea mai mare nevoie de susținere, de aceea primele măsuri coerente care vin în sprijinul românilor, agriculturii și al mediului de afaceri au fost adoptate. PSD și-a asumat intrarea la guvernare într-un moment dificil, din punct de vedere economic și social, pentru a proteja oamenii și a susține prin fapte agricultura și firmele românești. Suntem aleși de cetățenii României să-i reprezentăm și nu uităm acest lucru, iar faptele ar trebuiMai mult
Bursa locurilor de muncă la Orăștie
462 hunedoreni au fost ieri la „BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ” organizată la Orăștie de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara. Au fost selectate 168 persoane în vederea angajării şi au fost încadrate în muncă 47 persoane. Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a fost prezent la deschiderea evenimentului și a discutat atât cu angajatorii cât și cu cei care se aflau în căutarea unui loc de muncă. „Sunt foarte importante astfel de acțiuni pentru că hunedorenii care doresc să se angajeze au contact direct cu angajatorii, fără săMai mult
La Biblioteca Județeană, un dar pentru copii și adulți deopotrivă
Un eveniment editorial deosebit, adresat atât copiilor, cât și celor care se ocupă de educația și formarea lor Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Karina din Deva, a organizat în ziua de 14 aprilie 2022, la Sala de Lectură a instituției, un eveniment editorial deosebit, adresat atât copiilor, cât și celor care se ocupă de educația și formarea lor. Marina Cernat, ilustrator de carte și tehnoredactor la Editura Karina din Deva, a venit în fața noastră și a lansatMai mult