vineri, aprilie 8th, 2022
Tinerii liberali, din municipiul Deva, și-au ales conducerea
Partidul Național Liberal are viitor în județul Hunedoara, iar alegerile desfășurate în organizația TNL Deva dovedesc din plin acest lucru. Echipa de conducere aleasă, ieri, este formată din tineri foarte bine pregătiți profesional, cu cariere deja bine conturate, care prețuiesc, împărtășesc și duc mai departe valorile liberalismului. Președinte al TNL Deva a fost desemnat Alex Dîlv, care a condus organizația de la începutul lunii februarie, când a fost numit preşedinte interimar. De profesie avocat în cadrul Baroului Cluj, Alex Dîlv este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității BabeșMai mult
PSD a venit cu pachetul de măsuri „SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA”
Pachetul de măsuri include soluții pentru combaterea creșterii prețurilor Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor și cotizaţiilor. O parte din venituri merg înspre acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei: hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc. Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni Mai mult
Stimularea producției românești de alimente
PSD propune acordarea de prime agricultorilor români care livrează producția agricolă la fabricile de alimente din România. Prima propusă de PSD: 10% din valoarea produselor agricole procesate în țară. Stimulăm astfel principiul „Fabricat în România” pentru a produce hrană românească, mai ieftină și mai sănătoasă. Totodată, dezvoltăm industria alimentară din România, menținem și dezvoltăm sute de mii de locuri de muncă în acest sector. Scopul PSD: mai multe alimente sănătoase fabricate în România, din producția agricolă obținută din pământ românesc Prin această măsură putem opri cercul vicios în care RomâniaMai mult
Intotero: Învățământul românesc are viitor
Ne vom asigura că numai proiectele cu real potențial pentru educație vor deveni legi Fie că ne place sau nu, fie că le considerăm schimbări pozitive sau nu, un lucru este clar: este o perioadă de cotitură pentru învățământul preuniversitar românesc. Pandemia a bulversat procesul educațional și a creat clivaje mari în mediul școlar. Nu aveam un sistem educațional de vârf, iar lacunele pe care le cunoșteam înainte s-au accentuat și mai tare din 2020 până în prezent. Lista problemelor este una lungă: infrastructura tehnologică, transportul școlar, alimentația din școli,Mai mult
Conferință cu tema „Terapii conversaționale”
Consiliul Județean Hunedoara organizează în ziua de 15 aprilie 2022, ora 17.00, la Sala Reduta a Teatrului de Artă din Deva, o conferință cu tema „Terapii conversaționale”, susținută de cunoscutul medic Cristian RĂCHITAN, considerat unul dintre cei mai buni diagnosticieni ai lumii. Originar din mica localitate Gura Văii, de pe malul Dunării, aproape de Turnu Severin, doctorul Cristian Răchitan trăiește de peste trei decenii în S.U.A, la New York, unde are un cabinet al cărui prag îl trec mari personalități ale lumii. Pe lângă medicină, a fost și este preocupatMai mult
Marina Cernat își va lansa cărțile „Soare iubit”, „Mica picătură” și „Povești”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 14 aprilie 2022, ora 1700, la Sala de Lectură, un eveniment editorial deosebit, adresat atât copiilor, cât și celor care se ocupă de educația și formarea lor. Doamna Marina Cernat, ilustrator de carte și tehnoredactor la Editura Karina din Deva, își va lansa cărțile „Soare iubit”, „Mica picătură” și „Povești”. Cu experiența sa de mamă a trei copii și cunoscătoare a metodelor Waldorf de educație a celor mici, unde „se pune accent pe ființaMai mult
Fondurile nerambursabile sunt motorul dezvoltării județului Hunedoara
Peste 5,3 milioane de euro pentru obiectivele de patrimoniu din județ Județul Hunedoara se află în top-ul obiectivelor admise pentru a primi finanțare prin Programul Național de redresare și reziliență al României. Prin ordinul comun al miniștrilor de resort, a fost aprobată Lista obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice culturale, în vederea restaurării acestora. Astfel, obiectivul Consiliului Județean Hunedoara „Intrare Forul lui Traian din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” a fost inclus în Traseul castrelor romane în vederea restaurării, clasându-se pe prima poziție, iar obiectivulMai mult
Curs de formare profesională destinat persoanelor care vor înființa „Puncte Gastronomice Locale”
Cursul gratuit s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Sântămăria Orlea și a fost organizat de Agenția Națională a Zonei Montane, prin Centrul Regional de Dezvoltare Montană nr. 4 Hațeg împreună cu Oficiul Regional de Dezvoltare Montană Hunedoara și A.N.S.V.S.A. I-am felicitat pe participanții la cursul de formare profesională destinat persoanelor care vor înființa „Puncte Gastronomice Locale” și care vor deschide pentru public aceste tipuri de puncte de atracție turistică ce vor promova gastronomia tradițională și obiceiurile frumoasei zone de la poalele Retezatului. Punctele Gastronomice Locale răspund cerinţei crescânde în județul nostruMai mult